Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Disciplina procedurii sau procedura disciplinei
„Dacă oamenii ar face ce scrie la carte, nu am avea niciun fel de problemă în compania asta", este fraza cea mai rostită de oamenii care conduc oameni. A cere oamenilor să își justifice acțiunile prin proceduri este o practică de management foarte frecvent întâlnită în organizații.
IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)
Dacă îi întrebi de ce fac așa, vor spune că pentru a crea disciplină. Crearea unei stări de spirit însă, pentru că disciplina este o stare de spirit, nu este o manifestare, se poate face doar prin mecanismele atragerii, nu prin cele ale constrângerii, iar atragerea este cel mai important instrument de conducere a oamenilor. Mai mult, disciplina presupune și discipoli, adică persoane care învață sau care se aliniază prin facilitare, dar din propria voință.
Energia pe care o resimt discipolii este totdeauna una care hrănește, de învățare și de creștere, pe când energia pe care o resimt oamenii care „trebuie să„ este una de inhibare, de consum și de frustrare. Disciplina implică totdeauna, procedura exclude. Prin disciplină oamenii gândesc și folosesc procedurile ca instrumente pentru că le ușurează munca, dar doar prin respectarea procedurilor în sine oamenii devin instrumente în slujba procedurilor care le îngreunează munca.
De la „trebuie să„ până la disciplină este „pentru că„. Iar ce urmează după pentru că ar „trebui„ să fie o viziune și un sistem de valori care să motiveze și să cointereseze „pentru ca„ cei implicați să participe cu un nivel de angajament cât mai mare. Dacă „pentru că„ este urmat de „așa se face„ sau de „așa am zis eu„, deja ne-am depărtat de disciplină și de atragere și suntem în zona incompetenței și a coerciției. Atragerea în actul de conducere înseamnă responsabilitatea permanentă de a crea viziune și motivație, coerciția înseamnă fuga permanentă de această responsabilitate și lipsa de angajament garantată a celor din jur.
Cred puternic că rutina și procedurile sau regulile sunt cel mai important instrument de creștere și de performanță, deci de disciplină, dar în clipa în care nu există o intenție explicită pentru scopul în care sunt folosite și cel care încearcă să le impună nu poate justifica de ce există și de ce ar trebui urmate, ele vor lucra exact împotriva intereselor pe care de fapt vrem să le susținem. Fără un sistem de valori care să le susțină, regulile și procedurile ne vor încurca în loc să ne ajute.
Gândiți-vă la toate lucrurile pe care le faceți pentru că trebuie. Cu siguranță acolo unde aveți consecvență mare este pentru că există și un motiv care vă implică, altul decât pentru că „așa se face„, ci probabil pentru că și „vreți„. Identificarea mecanismelor prin care putem genera „vrutul„ în noi și în ceilalți este indicatorul că suntem aproape de disciplină. De ce, până la urmă, ar respecta procedurile? Dacă o fac din teamă că își pierd locul de muncă, o vor face cu efort minim, cât să nu încalce sistemul de reguli și proceduri, însă dacă o fac pentru că procedurile îi ajută să își atingă mai ușor obiectivele, vor depune cu ușurință un efort mai mare și mai aliniat cu direcția spre care se îndreaptă organizația.
În plan personal, exemplul cel mai la îndemână este cel al relației dintre părinți și copii. În mod evident un adult știe de ce sunt utile spălatul pe dinți sau cititul, dar între a ști aceste lucruri și a crea disciplină în legătură cu ele calea este lungă și plină de frustrări oricum, oricât de bine ați face. Mecanismul coercitiv, „pentru că așa zic eu„ sau „pentru că așa se face„, poate funcționa maximum pe termen scurt, iar mecanismul atragerii poate fi ignorat cu consecvență o perioadă semnificativă de timp, dar de la un moment dat va începe să producă efectele dorite și se va ambala de la sine. Unul consumă nervi și efectele sunt volatile, altul cere răbdare și consumă și nervi, dar combinația din urmă este mult mai productivă și mai sustenabilă. În cazul coerciției execuția se întâmplă pentru că „așa ai spus tu”, iar în cazul atragerii execuția este alegerea mea personală.
„…dar am spus de o mie de ori„ este o altă afirmație în pseudo-legătură cu disciplina. Da, dar modelele de gândire sau convingerile oamenilor nu se schimbă auzind de o mie de ori ceva, ci crezând într-un ceva pe care îl poți auzi o singură dată. Este probabil doar o problemă de reformulare…