Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Demarează! Tehnic, aud. Practic, nu înțeleg.

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Am întrebat cum se face treaba asta: este ceva ce se face cu mâinile, cu capul, cu picioarele, din mașină, din afara ei, acum sau altă dată? Țin minte că nu am primit un răspuns specific imediat, dar după câteva încercări mi s-a spus să calc accelerația. Părea ușor mai clar, dar, din punctul meu de vedere de la acel moment, nu înaintasem deloc. Mi-am imaginat repede însă, cu tenacitate, că este vorba despre ceva ce se face cu picioarele. Aș fi călcat accelerația cu bucurie dacă știam unde este și cum arată.

În același timp trăiam un mare conflict interior: singura accelerație pe care o știam eu era cea de la olimpiadele de fizică: mai exact, vectorul accelerație. M-am gândit că, totuși, condusul nu e olimpiadă, ar trebui să fie mult mai simplu din moment ce destul de multă lume are acces la el. Singura concluzie decentă la care am ajuns după acea primă oră de condus a fost că mașina se conduce cu picioarele, nu cu capul sau cu mâinile. A durat câțiva ani până când am descoperit plăcerea șofatului, mânată de o imensă curiozitate: dacă există oameni care conduc cu pasiune și care câștigă foarte mulți bani doar din activitatea asta, înseamnă că există o taină care trebuie descoperită. Altminteri, în loc să mă care mașina pe mine, o voi căra eu pe ea.

La fel este și cu munca. La fel este și cu conceptele pentru care oamenii nu pot face operaționalizări. La fel este cu orice fel de așteptări care nu au decodificări clare, specific și comun asumate. La fel este și cu valorile în care ne așteptăm ca lumea să creadă, asumând că dacă unii dintre noi înțelegem concepte ca integritate, încredere sau excelență, toată lumea le va înțelege exact la fel și le va și executa. Așa este este și atunci când nu ne înțelegem unii cu/pe alții. 

Practica mi-a arătat că există două mari instrumente ale înțelegerii: intenția și conținutul comunicării. Asumând că intenția este mai totdeauna una bună, conținutul este interesant de definit. Cel mai adesea conținutul este o înșiruire de vorbe sau de cuvinte care, la rândul lor, sunt de două feluri: cuvinte care numesc activități și cuvinte care sintetizează practici și principii, adică concepte sau idei.

Un prim pas în înțelegere și în comunicare este ca cei care înțeleg conceptele să se asigure că și interlocutorii sunt la același nivel de înțelegere. Invers nu funcționează. Invers sunt garantate frustrarea, chinul și lipsa de reacție. Învățarea și înțelegerea se transmit de jos în sus pentru că așa este genetic construită natura umană, să primească informație: să afle, să știe, să experimenteze sau să exerseze, să integreze și abia de aici încolo poate să conceptualizeze și să emită idei.
Există și excepții, dar a fi autodidact sau a înțelege că nu înțelegi și a cere singur clarificări sunt mai degrabă situații de excepție, nu regula.

Înțelegerea nu este despre claritatea frazării, ci despre conținutul conceptelor. Exprimarea clară este ușor de înțeles de toată lumea și este mai degrabă o funcție biologică, ține de auz. Tehnic, auzim. Practic, nu înțelegem. Conținuturile a ceea ce exprimăm ne tulbură pentru că țin de acțiuni specifice, de interpretarea și de conotarea lor, de o oarecare expertiză și practică mentală proprie. Abia după alinierea nivelului de înțelegere este loc pentru sinteză, adică pentru concept.
Închei tot cu un exemplu. I-am spus nepoatei mele, când avea 3-4 ani, într-una dintre primele noastre conversații mai lungi la telefonul mobil: „Hai, dă-mi-o pe mama la telefon, te rog!”. M-am auzit imediat cu urechile ei, cu mintea ei, și în câteva secunde mi-am imaginat tumultul care probabil l-a copleșit pe bietul copil care tăcea nedumerit și blocat în acest timp. M-a fulgerat gândul că poate copilul nu știe ce înseamnă să-și dea mama la telefon cuiva. Poate că se gândea, cu toate conceptele pe care reușise să le acumuleze până la acea vârstă, că mama nu încape în telefon.

Mi-a luat câteva secunde bune, ușor epuizante, până când am rostit fraza câștigătoare, clară din punct de vedere tehnic și operaționalizabilă imediat din punct de vedere practic și ne-am înțeles de minune: „Irina, du-te acum să o găsești pe mama și te rog să îi dai și ei telefonul!”.