Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: …, dar năravul, ba!
Lumea erudită vorbește sofisticat și selectiv despre valori, convingeri, credințe, caracter, iar absolut toată lumea înțelege cu ușurință profunzimea și ascuțimea cuvântului, rar folosit de altfel, „nărav“.
IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)
Valori și nărav nu sunt unul și același lucru, valorile au noblețe și definesc aspirații, iar năravul este ceva comun, este o etichetă a unui fel de caracter, o apucătură sau un cusur, de regulă îndepărtate de vreun sistem de valori. Valorile sunt pentru puțini, pentru privilegiați, și au un conținut selectiv, năravul are universalitate.
Conceptul „nărav“ poate fi un instrument de lucru extrem de eficient în interacțiunile dintre oameni, dacă ținem cont de el, fără să fie nevoie de vreo prea mare pregătire în științele socioumane, ci doar de curiozitate și de introspecție.
Năravul este cea mai performantă frână pe drumul către moralitate sau către valori, pentru că despre valori simțim să vorbim tocmai atunci când apar probleme de nărav sau de cusur. Ni se pare că vorbind despre ceva superior, ceea ce e inferior se resoarbe, dispare de la sine. Din contră, este exact ca în proverb, „lupul“ este „foarte“ lup și nu dispare nicăieri. Orice precedent în legătură cu vreo formă de nărav este o informație care trebuie luată în calcul pentru viitor în relațiile dintre oameni. Preocuparea pentru aspirații și valori poate exista, dar nu se vor vedea nicicum efecte atâta timp cât problemele de nărav nu sunt tranșate, adică fie sunt îndepărtați cei care le au, fie sunt integrate și asumate de cei cu care interacționează. Cale de mijloc nu există.
„Lupii“ nu se vor transforma în miei sau în câini și atunci fie îi îndepărtăm, fie găsim contextul în care ferocitatea lor aduce valoare. Schimbarea năravului este o problemă mai degrabă de magie decât de resurse umane sau de conducere/leadership. Integrarea și valorizarea năravului pot deveni însă temă de strategie.
Un exemplu la îndemână, dar și la suficientă distanță cât să ne permitem să fim obiectivi, dar să și învățăm din el este scena politică, unde vedem pusă în practică cu mare succes această abordare, în care toate tarele de caracter și toate cusururile sunt puse în valoare, ridicate în slăvi și răstălmăcite drept calități.
Este evident, de la distanța de la care privim, că îndepărtarea tuturor celor cu nărav nepotrivit ar lăsa un loc extrem de generos valorilor, moralității și idealurilor pentru care ar trebui să se lupte politicienii, indiferent de culoarea lor politică. Mediul politic este deocamdată spațiul perfect pentru a învăța cum se pun în valoare tarele de caracter, dar și cu ce consecințe. Și atunci, revenind la mediul organizațional, ajută oare punerea în valoare a tarelor de caracter, sau este evident că înlăturarea lor este ceea ce ar trebui făcut?
De aceea o discuție sau o înțelegere a cuiva sau a ceva într-un cadru superior de referință față de cadrul în care acea persoană funcționează poate fi, garantat, neproductivă. Nu poți explica hoțului sau mincinosului despre moralitate și despre aspirații fundamental umane, îi înțelegi năravul și iei repede decizii. Nu îi poți crea viziune ignorantului, îi înțelegi năravul și îi optimizezi randamentul (adică îl folosești la ce este el priceput). Nu îi predici binele omului rău dacă te-ai prins că este rău, ci iei act de precedent și îi anticipezi comportamentele viitoare ca să le poți preveni și ca să te poți proteja de ele.
La fel și cu omul prost, nu îi spui că e deștept (spui prostului că e deștept și te superi că te crede), ci îi înțelegi repede limitele și mecanismul de gândire și totdeauna îl echipezi cu ce are el nevoie ca să fie optim funcțional în cadrul superior de moralitate. Nu mă refer la exploatarea unor lipsuri, ci la echilibrarea relațiilor la care nu contribuim egal sau contribuim din cadre de referință diferite: unii cu muncă, alții cu idei, alții cu competență, alții cu valori, alții cu bani, alții cu angajament, alții cu energie…
Citim cărți care ne explică mai bine natura umană ca să ne putem înțelege mai bine semenii, sau mai bine zis ca să ne vindecăm rănile pe care semenii ni le provoacă (pentru că astfel de cărți sunt citite mai degrabă de nevoie, nu din curiozitate), timp în care uităm că ședem pe o veritabilă mină de înțelepciune: proverbele. Proverbele românești bat orice listă de citate inspiraționale internaționale în înțelegerea naturii umane. Căutați pentru orice situație neplăcută sau conflictuală proverbul care o sintetizează și, găsindu-l, veți avea înțelegerea situației și veți fi mai aproape de soluția problemei.