Opinie Iuliana Stan, Human Synergistics: Absolventul "știe tot"

IULIANA STAN (managing partner Human Synergistics România)

Nu m-aș fi gândit la egalitatea acestui adevăr aparent inegal dacă un copil de clasa a doua nu mi-ar fi spus că și clasa întâi părea la fel de grea atunci, așa cum este acum clasa a doua. „Eram mai mică și nu știam tot ce știu acum, de-asta mi se părea greu„, a spus. „Dar nu pot să fiu clasa întâi când trebuie să fiu clasa a doua …„

Mecanismul acesta este, din păcate, înțeles de majoritatea dintre noi doar odată cu trecerea timpului, nu înainte.

Mulți tineri confundă cantitatea de „tot„ pe care îl știu cu capacitatea lor de a se raporta la acele conținuturi. Astfel, au doar un bagaj de informații pe care îl cară cu ei fără să știe cum să îl folosească. Iar folosirea acestui bagaj se numește experiență de viață. Indiferent de vârstă, avem o experință de viață, adică un grad al expunerii, care girează calitatea demersurilor în care ne angajăm. Adevărul dur este că în fiecare moment al existenței noastre suntem într-un maxim pe care îl percepem final și în care ne blocăm.

Cu acest maxim luăm decizii, punem etichete și judecăm, știm exact ce am face dacă am fi alții, știm exact ce sfaturi să dăm, culmea, mai ales celor de vârstă sau cu expunere semnificativ mai mare. Tinerii vor să ardă etape, iar adulții revelați îi trag înapoi. Greșesc și unii și alții pentru că întâlnirea generațiilor are loc pe un teritoriu minat: unii vor să arate cât de mult pot accelera, alții vor să arate cât de mult pot frâna. Unii știu, alții și știu, și pot. „Vremea ta/mea„ este babaul revolut cu care se sperie reciproc generațiile între ele.

Statisticile care publică rate de șomaj uluitoare în rândul tinerilor absolvenți trag semnale de alarmă, dar problema este mai mult decât o problemă, este un fenomen social care poate fi, în timp, corectat. Probabil că în următorii zece – cincisprezece ani Europa nu îl va rezolva la nivelul cauzei, ci va găsi artificii și remedii de la an la an.

Probabil că sunt cauze multiple, dar una dintre ele este, cu certitudine, atitudinea față de învățare și aceasta este o treabă individuală, nu o treabă a Europei. Remediile pot fi o treabă sistemică, dar la nivel profund problema este una de responsabilitate individuală, de valori, și mai precis despre valoarea învățării. Învățarea și atitudinea față de învățătură este o deprindere extrem de grea: presupune responsabilitate, smerenie, răbdare, participare, interes, susținere, disponibilitate, perseverență, nu doar din partea copiilor și tinerilor care se dezvoltă, ci, în același timp și în măsură ceva mai mare, și din partea adulților din jurul lor.

Sunt destul de puțini cei care au înnăscute dorința și capacitatea de învățare (fără ca acest lucru să fie neapărat rău, este doar o realitate), cum la fel de puțini sunt și cei forțati de viață să dea o mai mare valoare învățării. Pentru majoritatea dintre noi a învăța este ceva greu, neplăcut și inutil. La vârsta tânără percepem că învățăm împotriva voinței noastre și majorității covârșitoare a copiilor nu le place la școală. Câtora dintre noi ne-a plăcut?

Ce este plăcut până la urmă într-un demers coercitiv de studiu? Aceasta este realitatea de la care ar fi util și înțelept să pornim, nu este nimic de condamnat, apoi încet și asumat și cu răbdare, să vindem tinerilor din jurul nostru beneficiile învățării. Smerenia în puterea exemplului este mai sănătoasă decât comparația, încurajarea este mai sănătoasă, dar mai greu de realizat decât controlul, fermitatea ajută mai mult decât agresivitatea, disponibilitatea este mai epuizantă decât nerăbdarea, dar cu beneficii pe termen lung, perseverența este mai greu de vândut decât diversitatea.

Este mai ușor să faci să nu îi lipsească nimic copilului decât să îl înveți să învețe.
Școala nu este un scop în sine, ci un instrument la dispoziția fiecăruia dintre noi, educația însă este un scop și o valoare în sine. Deși fiecare om este responsabil de alegerile lui, crearea discernământului și a dorinței de învățare este o responsabilitate continuă a adulților față de copii și tineri. Nu pentru că știm noi mai bine, ci pentru că și înțelegem ceea ce ei doar știu.