Opinie Iulian Anghel, editor ZF: Eșecul unui președinte. “Mândria merge înaintea pieirii iar trufia merge înaintea căderii”

Am stat, în trecut, cu Ion Iliescu ore întregi la palavre. Nu o singură dată. Voiam să scot ceva de la el, iar el nu voia să zică nimica-nimicuța. Ba școala de la Frankfurt, ba școala de la Chicago – scolastică socialistă. Am învătat de la el despre Frankfurter Schule și despre Theodorn Adorno mai mult decât citisem în cărți. Omul era bazat pe zona asta, stăpânea temeinic doctrina. Ion Iliescu nu a fost un comunist vopsit, el chiar credea în ce spune. Când joci „cerculețe” cu Elena Ceausescu, te apucă amețeala. S-a vopsit abia după ce a fost obligat de soarta crudă să se dea drept democrat, ceea ce el n-a fost niciodată. Am stat de vorba cu el ore întregi, dar nu a vrut niciodata să-mi dea un interviu.

Ca reporter, am stat de vorba cu Traian Basescu – nu în conferințe de presă, ci față în față – care, la un moment dat, enervat, nu mai țin minte de ce, mi-a zis că sunt prost. M-am suparat, m-am ridicat și am plecat și nu l-am mai căutat de atunci. Pe drum îmi ziceam: are dreptate, chiar că-s prost că stau de vorba cu ăsta. Dar mi-a trecut, cu vremea. Băsescu a fost un președinte ok.

Am stat față în față cu Emil Constantinescu, un om decent, și mi-am bucurat când a câstigat alegerile, câstigul lui Constantinescu a fost esential chiar și pentru Romania de azi. A fost primul transfer pașnic de putere, dupa revolutia din 1989. Îmi amintesc și azi manifestația de bucurie din Piața Universitătii, de Laurențiu Cazan cântand “Say Something” din balconul Primariei generale de pe Elisabeta. Zi ceva! Dar zi. Că azi sunt discuții despre “Institutul Levantului” pe care îl conduce Constantinescu? Da, sunt. Constantinescu are 85 de ani, dar muncește înca. Îmi plac oamenii ăștia care vor să lucreze pâna închid ochii definitiv și vreau să fiu ca ei.

Cu Klaus Iohannis nu am vorbit niciodată, deși i-am transmis cereri de interviu. O singură data i-am pus o întrebare, într-o conferință de presă, la Sibiu, unde era primar. Se întâmpla în 2006- 2007, cam pe acolo. Venise, la Sibiu, comisarul european pentru dezvoltare, Danuta Hubner, pentru că era dată în folosință nu știu ce chestie de tratare a apelor uzate, făcută din banii UE. Iar Delegația Comisiei Europene din România – eram atunci reporter acreditat la Delegația Comisiei – ne-a invitat să vedem și noi panarama cu pricina și să stăm de vorba cu comisarul. Drumul pe Valea Oltului era cumplit. Chiar și la intrarea în Sibiu era vai de mama lui. Și l-am întrebat: “Domnule primar, e bine că oamenii vor bea o apa curată, că râurile vor fi mai curate, dar drumul e îngrozitor, nu-l reparați?” Iar el zice: “Nu e drumul nostru”. Era a Consiliului judetean, e drept. Dar măcar să fi zis acolo: “Da, dar vorbim, facem eforturi să găsim bani să convingem Consiliul…” Nici măcar atât: nu era drumul lui și gata.

Iliescu spunea, pe când încă era președinte, ca nu iese din politică “decât cu picioarele înainte”. Iată ca a ieșit mai devreme, pentru că viața-ți ofera și surprize: să trăiești mai mult decât crezi. Poate, uneori, mai mult decât vrei. Și să vină, mai apoi, procurorii acasă la tine să te întrebe de Revoluție, pentru că tu abia te mai miști de colo colo prin casă și nu-ți mai folosește la nimic vila frumoasa cu peluză, cu garduri înalte, ce ți-a fost pusă la dispoziție de RAAPS. Ai secretară, dar n-ai ce să-i dictezi. Ai gărzi de corp, dar nu-ți folosesc la nimic, pentru ca abia te miști din pat pâna la baie.

Pentru orice ființă exista un capat. Pentru orice om politic există un capăt.

Vedeți, oamenii importanți ai lumii ies din funcțiile lor publice, dar nu ies din lume. Unii își scriu memoriile, descriu lumea trecută. Alții merg și predau în universități cursuri despre toate prostiile pe care chiar ei le-au spus, de-a lungul vieții. Ion Iliescu a scris, încă în vremea în care era în politică, o bazaconie, “Revoluție și reformă”, de care a râs toată lumea, la acel moment. Dar a scris măcar. Tony Blair a câștigat milioane de lire din conferințele sale. Victor Ponta a “achesat” – ca să folosesc acest cuvânt barbar în locul unuia vulgar – la vrăjeala lui Blair. Blair a mormăit ceva, dovada “succesului” politic al lui Ponta, a luat banii, bani din buget, nu din portofelul lui Ponta, și adio nene. Dar Blair a fost primul lider european care a spus, în Parlamentul Romaniei, că România va fi membră a UE și că UK sprijină aderarea ei. Am fost acolo și îi sunt recunoscator și acum pentru asta – am fost fericit săptămâni întregi, pentru că văzusem un pic Europa și voiam să fim și noi ca ei.

La fel, Barak Obama, spune, scrie – pe bani buni, nu degeaba – este invitat să țină prelegeri în universități. Dar are ce spune, merită să-l asculți și să plătești pentru asta. Angela Merkel și-a scris memoriile, iar discretele sale apariții publice de azi sunt preluate de toata presa lumii, semn ca ea a însemnat ceva în povestea unei lumi atât de involburate.

Și Klaus Iohannis a scris, premoniția lui a fost buna. Iată ce zice: „În politica, dacă ai greșit, demisionezi…” („Primul pas”, editura Curtea Veche). Ghinion! Cam târziu, dar asta e.

Iohannis a scris – prostii sau nu -, dar nu a vorbit. Oamenii nu sunt chiar nesocotiți ca să cumpere prostiile unuia, chiar și președinte fiind el, le cumpară ziariștii ca să facă mișto de platitudinele de acolo. Iar rezultatele se văd la vot, într-o democrație chiar tânară, ca a noastră.

Oamenii politici trebuie să vorbească înainte să scrie. De ce citesc în presa americană, aproape zilnic, ce spune președintele SUA? Pentru că președintele Bidean avea întâlniri săptămânale cu reporterii acreditați la Casa Alba. Purtătorii de cuvânt ai Casei Albe, ai departamentelor guvernului, mai precis, răspund mereu întrebărilor reporterilor, și ziua și noaptea, iar conferințele de presă ale principalului purtator de cuvant (al președintelui) sunt aproape zilnice. Donald Trump continua aceasta deschidere. Aflam de planurile lui despre Gaza din avionul prezidențial, de la reporterii care-l însoțesc. Nu știu câte conferințe de presă a avut Iohannis în al doilea mandat – nu cred că mai mult de trei, patru – iar purtator de cuvânt nu a avut, în ultimii ani de mandat. Trei conferințe în cinci ani, față de brifingurile/ conferințele săptămânale ale președinților Americii. Iată diferența.

Am zburat, de mai multe ori, cu avionul prezidențial al lui Traian Băsescu. Un avion de linie, închiriat. Iar Băsescu, din când în când, venea și stătea la palavre cu jurnaliștii ce-l însoțeau la consiliile europene, la vizitele în străinatate. Așa cum a făcut Biden în mandatul său, cum face azi Trump.  Aceasta deschidere te apropie de oameni.

Tarom cumpara avioane. De ce nu a cumpărat, de atâția ani, și guvernul un avion? Pentru că, la bugetul de azi al României, costul unui avion nu falimentează pe nimeni.

Nu-l cumpără pentru că este mai fain să mergi cu un avion privat unde nu te deranjează nimeni. Îmi amintesc că, în urmă cu multă vreme, când UK trimisese trupe în războiul din Irak în sprijinul SUA, un reporter i-a spus premierului Blair: „Ai mâinile pătate de sânge!” Și era în avionul premierului, față în față cu premierul, nu pe rețele de socializare. Să stai comod pe canapele pufoase, să tragi și un pui de somn, dacă te apuca cheful, e mai bine și nu te întreabă nimeni, nimic. De ce ar fi cumparat un avion pentru guvern premierul Marcel Ciolacu? Pai avionul ăla, de-ar fi să fie, este mare. Acolo trebuie să intre și demnitari și funcționari și ziaristi și altii. Mai bine te bagi pe șest într-un avion mic, închiriat de Nordis, ca să vezi formula 1 la Monaco, doar tu cu câțiva apropiați ai tai. Nu te poți duce la Monaco să vezi formula 1 cu un avion de linie, că asta se vede din prima și te ia lumea la ochi. De ce să știe toata lumea ce faci tu cu banii altora care platesc taxe?

Hai să vedem ce memorii își va scrie Iohannis, acum când este doar un pensionar, sigur, cu o pensie bună și cu o casă plătită de stat, dar tot pensionar. Ce să scrie el? Că s-a plimbat cu avioane private? Că i-a cumpărat țoale super iubitei lui?  – în fine, mie-mi plac ținutele îndrăznețe ale soției președintelui. Că și-a pus poze pe Facebook cum se cațăra el pe piramidele egiptene?

Ce memorii să-și scrie Marcel Ciolacu? – că și lui i se apropie funia de par. Că s-a dus la vânatoare cu teroristul Omar Haisam? Că s-a dus la Formula 1 la Monaco cu avionul Nordis? Că a adus deficitele Romaniei la un nivel cumplit și, în ciuda acestui fapt, s-a ales cu o înfrângere amară în alegeri, în urma căreia orice om decent s-ar retrage?

Cine-l va invita pe Iohannis să silabilească prelegeri prin amfiteatrele universitare? Cine-l va invita să joace table în rondul pensionarilor din Cișmigiu?

El, care este principalul responsabil pentru votul incredibil de mare pro partidele extremiste – pentru că n-a vorbit, pentru ca a fost nepăsator, pentru că s-a urcat pe piramidele egiptene în loc sa stea de vorba cu premierul Egiptului, pentru că a mers în Africa nu să promoveze interesele țării, exporturile ei, ci să meargă în safari. Pentru un astfel de safari, regele Spaniei a fost obligat să-și dea demisia.

Când președintele Franței merge în străinatate, are cu el doua-trei avioane, nu unul – plin cu diplomați, cu oameni de afaceri, cu ziariști. O agendă cu întâlniri bine stabilite dinainte – facem aia, facem cealaltă, să iasă bine pentru economia noastră. Președintele nostru sau fostul, cum vreți săi spuneți? Cu avion privat de nici 20 de locuri, în care încap prietenii, sunt 7-8 prieteni, nimeni altcineva, ca nu cumva să fie deranjat cu vreo întrebare. Păi ce ai căutat în Africa, în America Latină când tu nu ai cu tine decât iubita, niciun ministru, niciun om de afaceri care are un interes acolo?

Poate o fi fost și o filosofie aici: dacă nu vorbesti, nu ești obligat să minți, deși nimeni nu te obligă să minți, iar una din cele zece porunci esta chiar să nu minți.

Doar că, la final de cariera politica, nimeni nu te va mai tine minte. Nu vei fi invitat să ții conferințe, nimeni nu-ți va citi memoriile, dacă ți-ar trece prin cap să le scrii. Cam asta înseamnă, pe scurt, eșecul unui presedinte.

„Mândria merge înaintea pieirii iar trufia merge înaintea căderii”.

Pensie plăcută domnule Iohannis.