Home Opinii Opinie George Mioc, CEO PSI Industries:...
Opinii

Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: O mită cu acte în regulă de la guvernul PSD

Cu multă discreție au trecut televiziunile de știri din România peste oferta domnului Victor Ponta; ofertă dezinteresată, sunt convins, de a beneficia de un regim fiscal mai favorabil.

Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: O mită cu acte în regulă de la guvernul PSD
Opinie George Mioc, CEO PSI Industries: O mită cu acte în regulă de la guvernul PSD · Foto: Business Magazin

Sâmbătă seara, într-un interviu pentru B1, primul-ministru i-a spus domnului Dan Andronic, care a întrebat cum are de gând să ajute presa: „I-am cerut domnului Teodorovici și încercăm să găsim o soluție prin care să sprijinim acele mijloace de presă care prezintă știri (…) Televiziuni, radiouri, pentru că este audiovizualul. Cu presa scrisă nu am avut încă o discuție, mai ales că majoritatea presei scrise s-a mutat pe online și costurile sunt diferite. (…) Mai degrabă decât bani direcți, reduceri de taxe și impozite”.

Am să o spun de la bun început: este o intenție profund incorectă și discriminatorie, atât față de alți operatori economic, cât și față de alte mijloace de informare în masă, precum publicațiile tipărite sau site-urile de știri.

Nu am uitat că și fostul premier PSD Adrian Năstase și-a cumpărat presa cu mijloace asemănătoare. Prin 2003, când mass media era aproape complet subjugată de diferite găști din PSD, Clubul Român de Presă discuta cu guvernul facilități fiscale, sprijin pentru o rețea de chioșcuri de difuzare și cine știe ce altceva. Nu uit că în fruntea negociatorilor se afla directorul de atunci al ziarului Ziua, Sorin Roșca Stănescu, cel care – ce ciudată este viața uneori – a ajuns ulterior exact în celula lui Adrian Năstase. Facilitățile fiscale oferite de regimul PSD din anii 2001-2004 nu au ajutat cu nimic majoritatea publicațiilor, care au rămas la fel de orientate către puterea politică, nu către cititori.

Nu este mare diferență între ceea ce a făcut Adrian Năstase și momeala pe care Victor Ponta o aruncă televiziunilor de știri. Primul-ministru își ajută doar prietenii: majoritatea acestor canale de informare, în frunte cu Antena 3, îi sunt deja aservite. Dânsul nu pare a fi preocupat să recupereze prejudiciul din dosarul Voiculescu – despre acest subiect a spus misterios c㠓e într-o categorie a unei povești complicate” – ci să ajute grupul Gâdea-Badea-Ciuvică. În plus, Antena 3, RTV-ul lui Sebastian Ghiță și toate celelalte televiziuni de știri au și site-uri. Orice ajutor de stat se va răsfrânge favorabil și asupra acestor site-uri, oferind un avantaj asupra celor nu au în spate o televiziune – de la Hotnews și ziare.com la Evenimentul zilei sau Business Magazin. Nici nu vreau să insist cât de imoral este faptul că de acest ajutor benficiază trusturi construite cu bani sifonați de la statul român.

Sunt pe deplin conștient de situația imposibilă a presei din România. Urmăresc în aceste zile cum se zbate să se salveze agenția de presă Mediafax. Dacă Mediafax va înceta să difuzeze informații, presa va rămâne 100% la mâna Agerpres, agenția de partid și de stat condusă de un fost slujbaș al PSD. Am dat acest exemplu doar ca să arăt că înțeleg ce se întâmplă în media și că poate mulți vor fi tentați să creadă că orice ajutor este binevenit. Ar greși! Domnul Ponta face un cadou otrăvit. Banii săi (de fapt, banii contribuabililor) nu vor ajuta presa liberă. Dimpotrivă, îi va crea probleme, pentru că ajutorul de stat va fi astfel conceput încât să ajungă doar la amicii PSD. Dacă acest bonus fiscal de la domnul Ponta către Antena 3 va fi legiferat, va fi doar o lovitură de imagine dată presei, pentru că publicul îl va percepe ca pe o încurajare pentru mercenarii care au făcut deja atât de mult rău acestei bresle.

Notă: Opinia prezentată îi aparține domnului Mioc și nu implică în niciun fel redacția Business Magazin sau organizația din care publicația face parte.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună