Opinie Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj: Stimați Directori de HR, când o să strigați în gura mare că România se confruntă cu un dezastru de resurse umane în zona de execuție din operațiu

Nu există (nici în plan) nici un fel de pregătire vocațională pentru personalul de execuție pentru manufactură industrială mare pentru că nici nu știm ce industrie este prioritară într-o strategia de competitivitate a României care se schimbă anual (în afară de automotive bineînțeles, dar să nu se creadă că fabricile de automotive și satelitele acestora stau pe roze și găsesc personal de execuție pe toate drumurile, au cu toții aceleași probleme).  
 
Fără școli profesionale, fără legea internship-ului, fără a (re) educa milenialli de pe băncile școlii că miza carierei nu este întotdeauna, vrei nu vrei, să ai licență, masterat și doctorat și să n-ai ce face cu ele, angajatorii industriali vor deveni specie pe cale de dispariție. Nici măcar nu e vorba de salarii-industriașii sunt pregătiți să plătească ce trebuie-este vorba de lipsă de educație, de direcție, de pregătire vocațională, de “sa-ți placa”; este similar, dacă îmi permiteți comparația, cu aspirațiile adolescenților de a avea trăsături fizice ca modelele din reviste – e rușinos dacă nu ai licență, masterat și doctorat, nu? Muncitorul în fabrică este un paria social, nu vrei să fi așa ceva…. Asta este mentalitatea care s-a creat pe piața forței de muncă, falsă și dăunătoare, și nimeni nu iese din zona de confort că s-o schimbe.

Până și inspectoratele locale de muncă admit că va fi și mai rău, milenialli nu vor joburi de execuție în industria de manufactură, construcții și HORECA. Mai bine stau acasă pe banii părinților, marea majoritate din generația decreteilor, care vor evident ce-i mai bine pentru copiii lor, adică o licență, masterat, doctorat.
 
Dar, așa cum am spus-o, poate că România nu are nevoie de industrie mare de manufactură, de peste 100 angajați în execuție – cu excepția automotive, însă repet să nu creadă cineva că aceasta nu face eforturi supraomenești să găsească angajați. Importăm bine-mersi tot, avem un pic de manufactură în industria alimentară și a bunurilor de larg consum, și cam atât. Asamblarea și lohn-ul să trăiască, cui îi trebuie valoare adăugată și o țară care să fie un competitor industrial și exportator într-o regiune așa de plină de oportunități când poți importa absolut totul?
 
A observat cineva că nu se mai deschid fabrici mari în România, eventual se extind sau tranzacționează cele existente, și că există o tendință (încă stopabila), de închidere a unora dintre cele existente? A calculat cineva care este media de vârstă a angajaților din execuție din fabricile mari și mijlocii din România?
 
S-a gândit cineva să ceară facilități fiscale de genul celor din OUG 32/2016 pentru personalul de execuție din manufactură industrială, în special din KBE,  în așa fel încât să atragem milenialli în fabrici?  (dealtfel o foarte bună idee de re-industrializare a României)