Opinie Dragoș Damian, CEO al Terapia Cluj: Creșterea PIB – cinstire „muncitorului” român

Se vede treaba că și Primul Ministru Tudose este de acord cu mine – iată ce a scris pe Facebook „(…) În trimestrul al treilea (perioada iulie-septembrie 2017), România, cu 8,6%, înregistrează cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, potrivit Eurostat. Această creștere economică este rezultatul muncii tuturor românilor (….)”. Am oprit citatul înainte de porțiunea referitoare la „companiile corecte”; genul acesta de retorică nu ajută companiile corecte în nici un fel. În plus, nu ne folosește la nimic să știm despre companii care nu sunt corecte dar pe care statul nu le poate opri și care fac evaziune fiscală la nivelul unui an de 30 miliarde lei și muncă la negru de alte 10 miliarde lei.

Lucrurile rămân la fel – de fapt se poate spune că în afară unor progrese de formă, în cei trei ani care au trecut de când am scris opinia nu s-a schimbat mult practica de guvernare, așa că rămâne doar munca tuturor românilor cea aducătoare de imagine de prestigiu pentru România.

România este economic vorbind o țară atipică, și care deși nu are o foaie de parcurs foarte clară, rămâne o forță în UE și lume. Din păcate, forță care nu (mai) beneficiază de manufactură cu valoare adăugată (avem e drept în locul ei mall-uri și cartiere rezidențiale și clădiri de birouri) și nici de analiști prea talentați și vizionari care să ne spună de avem de făcut în următorii cinci ani (așa cum nu ne-au spus nici în cei trei care au trecut).

Să ne închipuim ce ar fi dacă chiar am avea o foaie de parcurs, care să încurajeze inclusiv inițiative de tipul „Cumpără Fabricat în România”.

——————————————————————–

PIB-ul României a crescut cu 3,5% anul trecut și desigur că fiecare dintre noi are propriile păreri despre această cea mai bună evoluție din UE și una dintre cele mai bune din lume. Inclusiv politicienii, care dacă n-ar fi încâlciți în criză nedorită de la începutul acestui an, ar putea avea părerea lor despre această creștere, probabil deturnând-o după cum le-ar fi placul și obiceiul. Așa că în absența altor opinii educate cele mai interesante rămân cele ale analiștilor și consultanților, și observ că marea majoritate a acestora pun creșterea economică pe seama norocului, a efectului de bază, a unor sectoare care nu au nicio șansă să repete performanță, sau, și nu în ultimul rând, consideră că este un act al Domnului.

Așa o fi, cum spun ei.

Dar, poate că este binevenită și opinia unuia din linia întâi, care se bucură și se mândrește cu creșterea economică din 2013. Fie că este sustenabilă sau nu, fie că se vede în indicatori macro sau în buzunarul fiecăruia, fie că servește sau nu relansării consumului, finanțării deficitelor, extinderii infrastructurii sau sprijinirii domeniilor publice, creșterea PIB-ului din 2013 trebuie privită că un succes al „muncitorului” român. Antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat, „muncitorul” român din prima linie a dus greul anul trecut, la trântă cu economia reală.

Asta în condițiile în care politicul nu a reușit din păcate să creeze niște mecanisme și direcții care să ajute cu adevărat mediul de afaceri.

Fiscalitatea complicată, ineficiența organelor de control și blocajele financiare nu reușesc să domolească evaziunea și apetitul pentru muncă la negru.

Băncile au încă răni nevindecate de la creditele neperformate din trecut, câștigă împrumutând statul, participând în proiecte garantate de acesta sau din provizioane, deci chiar nu au motive să înceapă creditarea de masă, și nici măcar nu poți să le condamni.

Școala continuă proiectul ei personal de a exporta absolvenți, iar cei care din varii motive rămân în țară au nevoie de costuri enorme pentru a fi recalificați în ceea ce cu adevărat are nevoie piața muncii.

Diplomația economică a României este absentă în zona BRICS (exceptând probabil cazuri oportuniste sau clientelare), tocmai într-un context în care exporturile au devenit ținta de primă mărime a tot mai multor afaceri.

În continuare eșuăm în a găsi formule de stimulare a repatrierii celor 3-4 milioane de români din Europa care sunt deja renumiți pentru hărnicie și profesionalism și care contribuie din ce în ce mai evident la PIB-ul de aiurea.

Creșterea din 2013 care sunt sigur că a tras atenția asupra României (cu plăcere sau invidie) este meritul exclusiv al „muncitorului” român care robotește de dimineață până seară că să pună o pâine pe masă, cum se spune. Ca un adevărat luptător de tranșee, „muncitorul” român – erou necunoscut fie el antreprenor mare sau IMM-ist, corporatist, funcționar public, agricultor sau la modul propriu muncitor calificat sau necalificat, la stat sau la privat – s-a adaptat la condițiile ostile de mediu și a adus cea mai bună valoare adăugată din 2008 încoace.

Cu un plan bun pe termen lung, combătând neajunsurile de mai sus și stabilind ceea ce se cere de mult, și anume planificare și prioritizare sectorială, România nu poate avea probleme de dezvoltare sustenabilă. Și asta pentru că se bazează și în cele ce urmează pe „muncitorul” român, calul de povară al economiei care a crescut datorită lui cu 3,5%.