Opinie Doru Lionăchescu, Capital Partners - Lecția cipriotă: băncile trebuie lăsate să moară

 Lăsând la o parte frustrarea datorată calității discutabile a actualilor politicieni de vârf ai Europei – probabil cea mai slabă generație de decidenți pe care i-a avut continentul în ultima jumătate de secol – soluția degajată luni pentru Cipru marchează prima victorie consistentă a bunului-simț economic împotriva protecției nemeritate de care s-a bucurat până acum sistemul bancar european.

Constatarea tristă a lui Ronald Reagan că politicienii nu reacționează la argumente logice, ci exclusiv la presiunea opiniei publice s-a adeverit din păcate și acum: a fost nevoie de oprobiul unanim al analiștilor și comentatorilor lumii, a trebuit să iasă ciprioții în stradă, a fost nevoie de actul de mare demnitate al Parlamentului cipriot de a refuza planul inițial al troicii pentru ca sinistra birocrație bruxelleză să realizeze dimensiunea himalayană a prostiei pe care a fost cât pe aici să o impună unui Cipru abandonat și îngenuncheat.

 Ceea ce oricărui om cu mintea acasă i se părea de bun-simț – și anume că băncile care și-au asumat riscuri trebuie să plătească pentru aceste decizii și că e aberant ca o instituție ca UE, care se pretinde civilizată, să-și renege propria garanție necondiționată acordată micilor depunători – a presupus sforțări monumentale din partea politicienilor europeni. Dificultatea cu care s-a ajuns în final la o soluție evidentă de la bun început și riscurile enorme la care politicienii europeni au arătat ca sunt dispuși să expună continentul doar pentru a proteja băncile, arată cât de puternic e lobby-ul bancar și cât de îndatorați le sunt oamenii politici bancherilor, fie ei centrali sau comerciali. Până lunea trecută, politicienii de frunte ai Europei păreau gata să sacrifice interesul public și să compromită fatal întregul sistem economic european numai și numai din dorința de a proteja băncile într-un mod incalificabil. Cifrele spun totul: întregul sistem bancar cipriot abia ar ocupa locul 12 între băncile germane: pentru a salva un astfel de pigmeu financiar, „genialii“ noștri conducători actuali au fost capabili să gândească o variantă care ar fi subminat complet încrederea cetățenilor, fundamentul funcționării economiilor moderne.

Din fericire, în binecunoscutul stil hei-rupist bruxellez, cu ochii cârpiți de somn și buimaci de neodihnă, în ceasul al doisprezecelea UE și la fel de superficialul FMI au ajuns la un acord cu Cipru care măcar nu își bate joc de principiile economiei de piață: depunătorii garantați sunt protejați, acționarii și ceilalți creditori negarantați ai băncilor insolvente – inclusiv depunătorii mari – suportă pierderile. În mod cert, deși incomparabil mai bună decât variantele anterior propuse de UE, soluția actuală nu va rezolva problema cipriotă; micuța insulă se va confrunta cu o perioadă îndelungată de recesiune cruntă, nivelul de viață va scădea dramatic, statutul său de centru financiar este probabil compromis definitiv. Societatea cipriotă va trebui să se reinventeze – în sau în afara UE – dacă nu, riscă să revină la păstorit.

Soluția agreată în final pentru Cipru mi-a reamintit un dialog informal recent cu premierul unei țări nordice, țară care face parte din nucleul dur, germanic, al Europei și, totodată, o indiscutabilă performeră economică în criză. Reproduc succint, subscriu necondiționt și subliniez cu tușă groasă principiile de guvernare exprimate de acesta:

Unu: băncile nu trebuie ajutate de stat. Ele trebuie lăsate să falimenteze sau, în cel mai rău caz, trebuie naționalizate temporar, restructurate și re-privatizate cât se poate de repede.

Doi: companiile cu probleme, indiferent cum le cheamă, nu trebuie salvate de guvern. Ajutorul statului merge numai la angajații companiilor, acolo unde este cazul. Conceptul de companie strategică e o minciună politicianistă.

Trei: Pachetele de asistență socială trebuie reduse constant și sistematic până devin sustenabile economic pe termen lung. Cu mici excepții, Europa trăiește cu mult peste posibilități, iar politicienii care ascund această realitate propriului electorat își condamnă țările la sărăcie perpetuă.

Ideile de mai sus sunt valoroase nu numai în sine: ele conturează și un nou mod, mai pragmatic și mai ne-complexat, de abordare a viitorului Europei. Nu mai există niciun dubiu că astăzi unicul decident în UE este blocul hanseatic al țărilor nordice coordonate de Germania. S-a dovedit clar în chestiunea Ciprului, după cum a fost evident și în problema aderării noastre la Schengen. Interesele, temerile și idiosincraziile Germaniei trebuie analizate continuu, înțelese și incluse în strategiile naționale. Altfel, după testarea soluției cipriote, pentru multe țări din flancul sudic, inclusiv pentru România, costul politic și economic al apartenenței la UE va fi din ce în ce mai mare.