OPINIE Daniel Pană și Cristina Spirescu, KPMG: Mecanisme de aplicare simple, fără riscuri fiscale – rețeta de succes pentru încurajarea investițiilor în cercetare-dezvoltare. Ce ar trebui să facă România?

Autori: Daniel Pană – Partner, Tax, KPMG in Romania, Cristina Spirescu – Senior Manager, Tax, KPMG in Romania

Facilități fiscale cu mecanisme de aplicare simple, care să nu genereze riscuri în inspecții fiscale ulterioare. Aceasta pare să fie rețeta de succes, așa cum o arată exemplele de bune practici din țările vecine, pentru a încuraja cu adevărat activitățile de cercetare-dezvoltare, a crește atractivitatea mediului investițional și a stimula folosirea facilităților fiscale de către agenții economici implicați. Pentru că, deși există din 2009 pentru companii și din 2016 pentru salariați, puține sunt companiile românești care folosesc facilitățile- deduceri suplimentare ale costurilor, scutiri de impozit pe profit sau pe venit, pentru angajații care lucrează în astfel de proiecte.

Motivul: incertitudinea tratamentului fiscal și procedurile resimțite ca fiind anevoioase și/sau consumatoare de timp. Deși se vorbește frecvent despre importanța dezvoltării activității de cercetare-dezvoltare,  una dintre cele mai importante zone care pot aduce competitivitate și creștere economică, prin produsele cu valoare adăugată mare rezultate, până acum autoritățile nu s-au asigurat că facilitățile acordate sunt transpuse în realitate. 

Începând cu 2005, aproape toate țările din regiune au introdus facilități fiscale, destinate stimulării cercetării: Cehia, Croația Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia sau Ungaria. În astfel de condiții, atragerea de investiții în această zonă cu mare potențial de dezvoltare economică pe termen lung este o competiție.

În cazul Poloniei, de exemplu, dacă în 2005 sau 2006, conform unui studiu al Comisiei Europene, mai puțin de 30 de companii aplicau pentru facilitățile oferite la acel moment, în 2020 peste 1600 de companii au fost interesate de facilitățile fiscale oferite de statul polon. Ce s-a schimbat atât de dramatic? Creșterea susținută a cotelor de deducere (progresiv de la 30%, la 50%, apoi 100% și, acum, în cazul cheltuielilor cu salariile personalului – 200%), introducerea unor noi tipuri de facilități (nu doar rezumarea la deducerea suplimentară) și promovarea acestor facilități de către Ministerul Economiei. Pentru a înțelege cum funcționează, să luăm o companie care investește 100,000 euro în activități de cercetare-dezvoltare. În România, acesta poate, în anumite condiții, să își reducă impozitul pe profit cu aproximativ 8,000 euro.

Ceea ce ar echivala cu un discount de 8% asupra costurilor implicate, care nu este nicidecum neglijabil. În Polonia, însă,  „discount”-ul ar putea fi de până la 38%, adică peste o treime din valoarea costurilor, dacă ținem cont de faptul că aici cotele de deducere sunt de patru ori mai mari decât în România, iar cota de impunere este de 19% (comparativ cu 16% în România).

Însă, de departe, aspectul cel mai important, care face diferența, este acela că agenții economici din Polonia pot aplică pentru facilitățile fiscale pentru cercetare-devoltare fără a avea un risc asociat. În cazul lor, există posbilitatea obținerii unei preaprobari a aplicării facilităților în cauza de la autoritățile fiscale, iar această aprobare, care nu este foarte costisitoare, este opozabilă în cazul unei inspecții fiscale. Având acest confort total, în Polonia companiile pot aplică facilitățile de cercetare-dezvoltare fără a avea disconfortul că beneficiul fiscal se va transforma într-un risc fiscal.

În ceea ce privește România, deși nu sunt disponibile statistici clare privind numărul companiilor care aplică pentru facilitățile de cercetare-dezvoltare, numărul acestora nu este foarte ridicat. Mai ales dacă ne gândim că, potrivit statisticilor Eurostat, cheltuielile efectuate în România pentru activitatea de cercetare-dezvoltare ca procent din PIB s-au menținut la același nivel, cel puțin în ultimii 4 ani, de aproximativ 0,5% din PIB. Prin contrast, Polonia a crescut cheltuielile efectuate pentru activitatea de cercetare-dezvoltare cu aproximativ 50%, ca procent din PIB, în 2020 față de 2016.
Cu alte cuvinte, România se regăsește în situația Poloniei de acum șase-șapte ani. Ce ar fi de făcut pentru a crește numărul aplicanților la facilități  și a avea o activitate de cercetare-dezvoltare efervescentă? România trebuie să găsească modalități clare și eficiente prin care să asigure un mecanism funcțional de aplicare a stimulentelor fiscale pentru cercetare-dezvoltare cu beneficii pentru toate părțile implicare: scutiri de impozit pe salarii pentru cercetători, reduceri în impozitul plătit pentru societățile ce desfășoară activități de cercetare-dezvoltare și pârghii ce pot asigura creșterea economică pentru România. Ceea ce am putea sugera, pe baza analizei făcute și a experienței noastre, ar fi clarificarea și îmbunătățirea prevederilor legislative dedicate și dezvoltarea sau îmbunătățirea mecanismelor care să ofere siguranță contribuabililor care aplică pentru aceste stimulente. Și în acest caz, ne gândim inclusiv la reluarea discuțiilor privind îmbunătățirea Registrului experților care pot certifica activitatea de cercetare-dezvoltare și a metodologiilor aferente. Este necesară, pe de altă parte, și clarificarea și simplificarea condițiilor administrative pentru aplicarea facilităților fiscale existente, și, de ce nu, chiar creșterea cotelor de deducere suplimentară și extinderea tipurilor de facilități oferite (prin raportare la genurile de stimulente oferite în țările cu mai multă experiență pe această arie).