Opinie Corneliu Manole, investitor BVB: De ce nu ar trebui să încurajăm naționalizarea profiturilor

Profitul este motorul oricărei afaceri, spun cărțile de economie, un principiu aplicabil atât conglomeratelor de miliarde, cât și micilor întreprinzători. Însă odată obținut, mai este oare acesta al acționarilor? Din păcate, realitatea din ultima vreme ne arată că nu întotdeauna. 

Decizia guvernului de a supraimpozita cu 60% profiturile companiilor de petrol și gaze, considerate excedentare, peste o serie de alte impozite și plafonări de preț introduse deja în acest an, creează un precedent periculos. În esență, vorbim de o naționalizare a profitului, aplicat retroactiv, care altfel ar fi ajuns la acționari, mari sau mici, proprietarii de drept ai acestor afaceri.

Petrom și Romgaz, două companii fanion ale României, sunt cele mai impactate de această decizie. În ambele companii, statul român are o participație semnificativă, de 20,7%, respectiv 70% și este unul din principalii beneficiari al profiturilor extraordinare din acest an, blamate de mulți, și pe care le-ar fi putut încasa sub formă de dividende anul viitor, laolaltă cu ceilalți acționari. Acesta ar fi fost mecanismul normal, corect, în care profitul este împărțit proporțional între acționari, în funcție de deținerea avută. Așa funcționează regulile economiei de piață, în care dreptul la proprietate, inclusiv asupra mijloacelor bănești, este garantat de legea fundamentală.

Împreună cu statul, peste 7,4 milioane de români, contributori la fondurile de pensii private Pilon II, ar fi beneficiat și ei, indirect, de aceste profituri extraordinare. Deținerea fondurilor de pensii a crescut puternic în ultimii ani, atât la Petrom, cât și la Romgaz, urmare a dividendelor atractive, dar și al contextului de piață favorabil, ajungând la un prag de aproape 15%, conform ultimelor date. În mod evident, intrările suplimentare de dividende de la aceste două companii s-ar fi resimțit deplin și în conturile de pensii ale românilor, iar odată capitalizate și reinvestite de fonduri, efectul pe termen lung ar fi fost și mai mare. Să nu trecem cu vederea nici fondurile de investiții clasice sau investitorii individuali, majoritari români, acționari și ei în aceste companii.

Într-adevăr, măsura suprataxării, numită și contribuția de solidaritate, preia un regulament al Uniunii Europene, devenit obligatoriu pentru statele membre, inclusiv România. Cu toate acestea, problema de fond rămâne: cât de îndreptățite sunt guvernele să recurgă la astfel de măsuri fiscale, care pot fi ușor asimilate cu o confiscare ascunsă a profitului, în dauna acționarilor? Și nu există oare riscul, ca odată deschisă cutia pandorei, acest comportament să se generalizeze și să devină un nou modus operandi la fiecare nouă provocare majoră, de care sigur vom mai avea parte în viitor?

Nu putem ști, însă scăderea accentuată a bursei românești din ultimele zile, care a dus la evaporarea câtorva miliarde de lei din capitalizarea acesteia, inclusiv în sectoare neafectate de această măsură, sunt semnale de îngrijorare cât se poate de clare, de care România, o țară de frontieră a Uniunii Europene, cu nevoi mari de capital și investiții străine, este obligată să țină cont în viitor.

Corneliu Manole, 42 de ani, este un investitor individual, cu o experiență de peste 10 ani pe piața de capital locală. Acesta deține un portofoliu diversificat, exculsiv pe BVB, urmărind o strategie de tip buy-and-hold, care presupune acumulări regulate și reinvestirea dividendelor în portofoliu.