Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Valențele comunicării în protecția muncii

CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

Pentru cei care nu știu, la ora asta sunt un fel de magaziner-șef la o firmă de logistică. O problemă importantă în munca din depozit este asigurarea securității, a protecției celor ce operează. Pentru că utilajele sunt grele, 5 km/h este o viteză deja mare, iar spațiul strâmt crește dificultatea de manevrare. Pantofii cu bombeu metalic și uniforma de protecție sunt mai mult decât necesare. La una din vizitele într-un depozit am rămas surprins să remarc operatorii în teniși și chiar șlapi de baie. După ce mi-am revenit din consternare, am chemat echipa managerială la ședință și mi-am expus punctul de vedere cu privire la respectarea regulilor. Adică, guys, dacă tot am investit în echipament de protecție, ei bine, mă aștept să văd că oamenii îl poartă. Ce greșeală de comunicare…

Și ca să fac o paranteză, probabil că unii dintre voi ați auzit și chiar i-ați văzut pe Frații Marx (o familie de comedianți, cu succes în vodevilul de la începutul secolului trecut). Tocmai mi-am amintit un episod în care îi explicau retardatului de Groucho cum e cu forma Pământului:

– Băi, știi cum sunt butonii mei?
– Pătrați – vine răspunsul.
– Nu, măi, nu ăia din timpul săptămânii, ăia de duminică.
– Aaa, păi ăia sunt rotunzi.
– Aha, deci cum e Pământul?
– Pătrat în timpul săptămânii și rotund duminica!
Cam așa și cu echipamentul de protecție și comunicarea către angajați: „Băieți, e la liber, dar dacă vine Olteanu în vizită, să dea naiba să nu-l purtați“.

Așa că am fost nevoit să le țin unora teoria centurii de siguranță. Și profit de ocazie să o spun din nou și pentru cei ce mă citesc. Vă amintiți cum s-a implementat în România portul centurii de siguranță? A fost ceva de genul: „Dragilor, am intrat în Europa, legislația europeană spune că e obligatoriu să purtăm centura, o facem și noi obligatorie, și ca să ne asigurăm că ați priceput mesajul, cine nu poartă, primește amendă“. Simplu, nu?

S-a comunicat la tot poporul, deci nu poate spune nimeni că nu știe, iar apoi Poliția a trebuit să se asigure că se aplică noua regulă. Iar românii au refuzat să accepte schimbarea pentru că fiecare avea câte un număr de telefon la care să sune și să-l îmblânzească pe „garcea“ care încerca să îl amendeze din cauza lipsei centurii. Pentru că „eu știu să conduc, dom’le, n-am eu timp de prostiile astea cu centura“.

Cum s-a întâmplat la alții? Ei bine, pentru început guvernele lor au investit în ceva reclame, în care o familie stă la semafor sau la intersecție, vine un aiurit și îi bușește. Consecințele: dantura spartă în volan, mâini rupte în bord și alte urmări similare, cu sânge peste tot. Mesajul, simplu, este că accidentul nu e musai din cauza ta și dacă ai purta centura ai putea scăpa fără atât de multe răni și probleme. În plus, costă al naibii de mult să repari danturi plesnite, membre rupte, unde mai pui că e posibil să nu mai fie niciodată la fel ca originalele.

După o perioadă a apărut continuarea, în care s-a pus accent pe problema costului reparațiilor celor ce sunt răniți în accidente, cost ce trebuia suportat cumva de stat prin asigurările sociale. Iar statul a venit și a spus ceva de genul: „Uite, ne costă al naibii de mult ca să îi reparăm pe cei ce nu respectă regulile, așa că ne-am gândit să îi amendăm și cu banii din amenzi să îi reparăm atunci când se strică. Pentru că nu e corect să umflăm taxele celor ce respectă regulile ca să îi putem repara pe ceilalți“.

Vă las acum pe voi să vă faceți o idee dacă acest sistem de comunicare a avut efect.

Tot ce pot să spun este că în ceea ce mă privește am priceput că românii nu se prea sensibilizează la astfel de mesaje. O să întrebați ce mă face să spun asta, și vă pot povesti despre un nedorit accident care s-a întâmplat
într-unul din depozite, când o colegă de-a noastră a fost lovită de un echipament. Ancheta a scos în evidență faptul că lucrătorul de pe stivuitor nu a văzut-o pe colega noastră când a dat cu spatele și nici ea nu a văzut mașina și nici nu a auzit semnalele acustice. Concluzia a fost să le facem vizibile, așa că am pus girofar pe mașină și le-am dat veste reflectorizante celor din zona periculoasă. Dacă în depozitul în care s-a produs accidentul nu a fost nicio problemă să implementăm portul vestelor, nu la fel a fost și în alte părți. Desi s-a comunicat că e pentru binele lor, ca să fie văzuți, comentariul lor a fost în genul: „Ce naiba i-a apucat pe manageri de ne dau vestele astea, că numai gunoierii mai poartă așa ceva?“. Ei nu zău, așa o să spui și dacă trece unul cu 2 tone de marfă peste tine?

Ca baba căreia îi călcase unul găina cu mașina, iar șoferul încerca să-și ceară scuze. La care baba zice: „Nu cred că e a mea, maică, eu nu am găini așa plate!“.