Opinie Cătălin Olteanu, FM România: Despre visual management

CĂTĂLIN OLTEANU este director general al FM România

Fiecare a luat-o în felul său: o ingineră s-a apucat să comande cutii colorate și a pus componentele în cutii de altă culoare. S-a dovedit a fi o idee excelentă: astfel, dacă aveai nevoie de un rezistor – cutie albastră, un condensator găseai în cutia galbenă, și așa mai departe. Pentru toți a devenit mai ușor să identifice materialele. O domnișoară manager a comandat uniforme de culori diferite; astfel știai imediat unde să găsești un inginer (albastru) sau un șef de tură (portocaliu) sau dacă avem vizitatori în site (verde). Și uite așa, managementul vizual se dovedea util într-o grămadă de cazuri: bibliorafturile aveau culori specifice departamentelor sau înregistrărilor stocate, graficele și sistemul de comunicare au început să capete culori diferite în funcție de subiectul adresat, și tot așa…

Și pentru că am ajuns la comunicare, am ajuns și la persoana desemnată să se ocupe de management vizual. Care după ce a încercat să scoată în evidență îmbunătățirile enumerate mai sus, dar și multe altele pe care le-am uitat între timp, s-a lovit de dorința șefului de trib (Lean), care avea un task nou: să scoată în evidență puterea lean în fața potențialilor clienți.

Și uite așa a apărut primul panou cu poze și grafice slăvind marile realizări.

A avut succes la managementul de top (care se afla în lipsa altei idei, dar era deopotrivă presat de nivelurile superioare să ia măsuri).

Așa a apărut al doilea panou cu realizări, cifre, tabele, grafice și alte lucruri.

Apoi au apărut galeriile foto (alte panouri).

În cele din urmă, s-a format o alee, un labirint creat din panouri publicitare, ce slăveau mărețele realizări Lean, creșterile constante de productivitate, oamenii fericiți care lucrau în firmă și așa mai departe.

Și dacă am avut aleea, am început să o folosim.

Oricine venea în fabrică avea parte de o vizită la „managementul vizual“; indiferent ce întrebare aveau oamenii, se găsea drept răspuns un panou, un perete cu poze, grafice și explicații. Voia vizitatorul să vadă linia de producție? Aveam poze cu linia.

Nu știu câți dintre cei care veneau în vizită nu se simțeau realmente aburiți de abordarea noastră; oricum cei curioși să facă afaceri nu se lăsau până nu vedeau și linia de producție pe bune, ca să se convingă cu ochii lor de ce se întâmpla acolo.

Vă întrebați, poate, ce am împotriva galeriei de artă menționată. Păi în principiu mă deranja că era botezată management vizual și nu galerie de reclamă. Și mai aveam la ora aia o supărare: costul menținerii celebrei galerii de artă, unde picturile, graficele și alte cele se actualizau zilnic. Pe de o parte eram certați nonstop, ca să reducem costurile, să păzim pădurile și să avem grijă la demersuri ecologice, să economisim hârtia și curentul. Din această pricină inginerii ajungeau să recicleze din greu hârtie și ar fi tipărit și pe a treia față a paginii de ar fi existat. Dar, pe de altă parte, ei bine, departamentul de visual management avea în permanență hârtie de calitate superioară, imprimante color și vreo cinci asistente care să pună afișe pe panouri.

Și degeaba se supăra managementul de top pe bășcălia la adresa celebrei galerii; nu poți să ratezi prilejul de a face puțin mișto de cei care au comandat doar patru panouri pătrate ca să construiască un cub, cub ce ar fi trebuit să aibă câte un set de învățăminte pe fiecare suprafață.

Un alt aspect al visual management se leagă de… fericirea angajaților. Îmi amintesc de vizita unui guru în LeanSixSigma, care a remarcat că oamenii sunt cam triști în fabrică. Era evident că exista ceva în neregulă cu condițiile oferite. Cei din fabrică au recunoscut că le scapă ceva și au cerut indicații. Urmare a acestei cereri, au primit și o sugestie: faceți ceva cu mediul înconjurător, înveseliți-l. Puneți, de exemplu, o mică fântână arteziană.
Mă credeți dacă vă spun că până a doua zi a fost montată o fântâniță kitschoasă care se pune pe perete, are un mic bazin și o pompiță pentru a recircula apa? Undeva în holul principal, unde nu se potrivea cu nimic (decât dacă ar fi fost în vila vreunui manelist de soi).

A apărut apoi omul cel mare și ne-a văzut pe toți zâmbind. Ce mai! Abia ne abțineam să nu râdem cu hohote din cauza inepției din hol. Dar, senin, el a declarat: „Vedeți? O investiție mică, o idee atât de simplă, și uite cum oamenii au început să zâmbească!“