Opinie Bogdan Angheluță: Cronica a trei zile

Primele se referă la adoptarea bugetului pe anul în curs, subiect care a generat mai multe controverse și care, iată, și-a găsit în cele din urmă forma finală. Vine apoi la pupitrul de la Palatul Victoria Florin Iordache, ministrul justiției, care anunță că au fost adoptate și alte acte cu ocazia ședinței.

Printre ele, ordonanța de urgență privind amnistia – modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală – și proiectul de lege privind grațierea. Jurnaliștii, oarecum surprinși, încep să adreseze întrebări legate de efectele pe care acestea le vor avea asupra membrilor de partid anchetați sau trimiși în judecată. Iordache se încurcă, spune ba că nu știe ce e în dosare, ba că nu ajută pe nimeni; în cele din urmă, recurge la ieșirea de siguranță: Altă întrebare! Jurnaliștii insistă; altă întrebare!

Social media începe să fiarbă: mai întâi câteva mesaje, apoi zeci, sute și mii care îndeamnă la proteste. E seara, trecut bine de ora 20.00, iar oamenii sunt probabil acasă; un protest masiv era anunțat pentru ziua următoare. Mesajele devin din ce în ce mai virulente: o parte a presei redă modul ciudat în care guvernul a adoptat ordonanțele, o parte se face că plouă. Apar primii manifestanți în Piața Victoriei, câteva zeci sau poate sute.

E destul de frig afară, spre -10 grade, dar zic că e timpul să mă trezesc – vorba unui protestatar – și să mă duc și eu la guvern.

Am ajuns în Piața Victoriei undeva înainte de 11 noaptea și am găsit acolo câteva mii de oameni; alături de mine veneau, cu mic, cu mare, mai tineri sau mai vârstnici, șiruri de oameni. Și tot veneau. România, cel puțin o parte a ei, începea să se dezmorțească.

Am ajuns acasă spre 3 dimineața, convins că mă așteaptă mai multe zile de stat în frig; și nu-mi place deloc frigul.

Miercuri dimineață, câteva sute de oameni protestează în fața Palatului Victoria. Pașnic, pentru că nici n-ar avea rost să fie altfel; își strigă supărarea și nemulțumirea, sperând că cineva îi va auzi, că cineva va ieși să le vorbească. Dar cei din guvern sunt de negăsit; prim-ministrul Grindeanu, cunoscut pentru punctualitate, are altă treabă decât să ajungă la treabă.

Comunitatea internațională începe să se agite, se primesc comunicate de presă, reacții din partea camerelor de comerț sau a ambasadelor. Guvernul nu reacționează. Avocatul Poporului, trezit parcă dintr-un somn prea lung, își declină competența în ceea ce privește atacarea ordonanțelor la Curtea Constituțională. Social media se reactivează: păi bine, dacă nu tu, atunci cine? Poate președintele Iohannis, care se plimbă între Consiliul Superior al Magistraturii, Palatul Cotroceni și biroul lui Victor Ciorbea. Cu rezultate modeste în primă fază, dar speranța moare ultima.

Se anunță un protest masiv pentru orele serii, poate chiar mai mare decât cel de duminica trecută. Ne strângem peste 50.000!, se conving unii pe alții activiștii de pe internet.

Pe la 7 seara am luat-o din nou spre Piața Victoriei, mai pregătit de data asta: cu mai multe haine pe mine, dar cu ceva mai puțină răbdare. Spre guvern e deja bară la bară, așa că avem timp să mai aruncăm o privire pe știri: 15.000 de oameni. 20.000 de oameni. 35.000 de oameni. Să fi petrecut pe drum vreo 40 de minute; când am ajuns în piață, numărul vehiculat era de aproape 100.000.

O sută de mii, dar pașnici: oamenii cântă, pe alocuri cu un limbaj mai colorat, dar cu supărare doar la adresa celor de la guvernare. Mai face cineva o glumă, mai cântăm, mai sărim de câteva ori să ne încălzim. Trece o oră, trec două, oamenii parcă sunt tot mai mulți. Băi, trebuie să ne ia în seamă de data asta! le spune un tip cu șapcă celor din grupul lui. Clar, cât să ne mai tot ignore? Mai sunt și câțiva care aruncă cu petarde, dar majoritatea îi sancționează repede.

La televiziuni, părerile sunt împărțite: unii zic că sunt 300.000 în țară, alții că Iohannis i-a trimis pe oameni în stradă. Sau Soroș, depinde de canal. Oricum, cineva sigur i-a trimis.

Ca să prindă ultimul metrou, oamenii au început să plece după ora 10. Mai rămân câțiva mai înverșunați – câteva mii adică – și băieții cu petarde. Ce s-a întâmplat mai departe e rezultatul unui spectacol de teatru ratat, cu actori proști și sufleuri adormiți; pentru cronici de film, mai la capătul revistei.

Joi dimineață a început mai bine, cel puțin din punctul de vedere al gradelor Celsius. Și o reacție din guvern, deși alta decât cea așteptată: unul a ieșit, mai rămân restul.

Revista a plecat la tipar joi, 2 februarie, ora 18.00.