OPINIE Antoneta Galeș: Oamenii au nevoie să vadă care este contribuția lor pe lumea aceasta

Cu toate acestea, ne dăm cu toții seama că diferența o fac acele companii care realizează că prestează sau produc pentru oameni, cu ajutorul oamenilor din organizație. Am trecut prin timpuri în care oamenii care munceau au fost, pe rând: obiecte sau sclavi, mijloace sau unelte, ajungând o resursă sau un capital important. Cred că am ajuns la momentul la care ne dăm seama că lucrăm, pur și simplu, cu oameni și ne asumăm acest lucru.

Indiferent de cetățenie sau naționalitate, individul este astfel construit încât să fie interesat de rezultatul muncii sale. Și medicul este bucuros după ce a salvat un pacient, la fel ca și asistenta sau infirmiera care i-a dus bolnavului un pahar cu apă. Contribuția fiecăruia dintre noi este o mică parte dintr-un rezultat pentru care muncim. Oamenii sunt programați să fie interesați de rezultatele la care contribuie și de modul în care se conectează cu cei împreună cu care lucrează. Dacă ținem cont de aceste două aspecte, vom reuși să avem organizații mai productive și în care oamenii să fie mai angajați. Raportul Deloitte pe 2015 situează pe primul loc ca importanță angajamentul și cultura, urmate de leadership, în rândul subiectelor esențiale în cadrul organizațiilor.

Sunt studii care dezvăluie diferențe culturale între popoare. Chiar dacă ele există, e de preferat să ne orientăm mai degrabă pe ceea ce ne este comun nouă, oamenilor, și nu pe ceea ce ne diferențiază pe noi, românii. Se vorbește foarte mult despre faptul că cei 50 de ani de comunism au distrus cultura muncii. Personal, cred că e mai grav de atât. Toate glumele ”populare” despre cum ar trebui evitată muncă nu au fost create doar din 1945 încoace. Pe de altă parte, și noi, românii, știm să muncim, putem munci și vrem să muncim. Vom reuși doar dacă vom ști să facem diferența între cei care vor și cei care nu și îi vom răsplăti corect pe cei dintâi. 

Modul în care realizăm noi înșine cât suntem de valoroși și ni se confirmă – care sunt lucrurile bune pe care le facem și ce mai avem de corectat – ne poate face să investim încredere în compania în care lucrăm. Capitolul încredere încă este ”în lucru” în România. Avem tendința de a avea încredere doar după ce l-am pus la încercare pe cel dinaintea noastră și a demonstrat că merită și nu invers. Ne este teamă să avem încredere până la proba contrarie. Cel din fața noastră e un potențial delincvent până când reușește să ne demonstreze altceva. Dacă e să vorbim despre diferențe culturale, poate că aceasta e una dintre cele mai mari provocări: să pornim cu încredere, pentru că altfel este contraproductiv, pentru că relațiile de muncă sunt relații de colaborare (a lucra împreună).  Faptul că cei care pleacă din țară fac treabă bună acolo unde se duc ar putea avea legătură și cu încrederea: intră în sisteme unde ea este acordată a priori, drept pentru care oamenii se simt mai bine tratați și se apropie mai ușor unii de alții.  Plus că sistemul de reguli este mai clar și consecințele abaterii de la acesta nu sunt atât de ”negociabile” ca la noi.

O altă mare provocare este respectul. Suntem tentați să avem foarte puțin respect față de noi înșine sau față de compatrioții noștri, dar stăm foarte bine la pretenții. Mai întâi să facă ceilalți și abia apoi noi înșine. Ar fi mult mai simplu și mai eficient dacă am porni de la principiul foarte simplu: ”tratează-i pe ceilalți așa cum vrei tu să fii tratat”.

În ceea ce privește remunerația, este esențial ca angajații să se considere plătiți echitabil. Ideea de echitate continuă principiul de respect. Comparația se face cu slujbe similare din piață sau cu unele asemănătoare din sectorul de activitate. Reprezintă baza construirii unei relații de încredere. În cazul în care un angajat percepe o nedreptate, e cam greu ca acela să poată ajunge să se simtă cu adevărat angajat în activitatea pe care o desfășoară, el nefiind nici măcar satisfăcut.  Organizațiile sindicale au avut parte – atât pe drept cât și pe nedrept – de multă reclamă negativă. O piață a muncii ajunsă la maturitate înțelege atât rolul cât și contribuția pe care o pot avea sindicatele la relații productive de muncă.  Atât angajatorii, cât și sindicatele au aceleași obiective pe termen lung: oameni care se simt bine, care muncesc bine și care sunt corect răsplătiți în organizație. Avem un procent de sindicalizare de 64% în companie și ne mândrim cu discuții aprinse și productive.

Oamenii au nevoie să vadă care este contribuția lor pe lumea aceasta. Sunt convinsă că sunt extrem de puțini cei care nu ar face absolut nimic și cărora nu le-ar păsa de absolut nimic, dacă ar avea bani încât nu ar trebui să mai muncească nicio zi.