Opinie Alex Vlăduțoiu, managing director Alfred Net: Securitate: pentru alții un trend, pentru noi un moft?

ALEX VLĂDUȚOIU este managing director la Alfred Net

Indiferent de domeniu sau de industrie, tendința pe care o avem este de a ne compara cu cineva sau cu ceva. Uităm însă adesea un aspect foarte important: să ne uităm în propria ogradă, să ne recunoaștem propriile greșeli și apoi să le eliminăm, în așa fel încât să putem face performanță. Dacă încercăm să restrângem domeniile și discutăm despre securitate, în speță spectrul sistemelor de securitate, pot spune că nivelul de dezvoltare al pieței de profil în România diferă în funcție de cum îl privești.

Dacă ne uităm la cifre, piața sistemelor de securitate din România s-a dublat în ultimii șapte ani și a ajuns la puțin peste 1 miliard euro. Se poate spune că stăm bine, dar aceste investiții sunt oare direct proporționale cu gradul de protecție pe care ar trebui să îl ofere?

Cu părere de rău constat că piața sistemelor de securitate în România, din punctul de vedere al tehnologiei, este încă departe de restul Europei. Din păcate, în România, cu unele excepții, investițiile în tehnologiile de securitate se fac pentru că „dă bine“. Puțini sunt conștienți că o astfel de investiție se face în urma unui proces complex de factori, începând de la analiza de risc, definirea cerințelor și a procedurilor operaționale, urmând apoi proiectarea sistemelor de securitate ce vor fi puse în aplicare cu ajutorul tehnologiilor. Trebuie să se înțeleagă faptul că sistemele de securitate sunt doar o unealtă menită să pună la dispoziția utilizatorului funcționalitățile necesare și să îi ușureze și eficientizeze acestuia procedura de lucru. Sistemele de securitate nu dau oamenii afară, ci sunt complementare.

Putem identifica mai mulți factori ce conduc către un grad scăzut de securitate, mai ales în urma unor investiții făcute în acest sens. Un factor major îl reprezintă lipsa poziției de manager de securitate în instituții, fie acestea publice sau private. Prin prisma rolului său bine conștientizat de către conducerea instituției respective, managerul de securitate va fi capabil să efectueze analize de risc, să definească necesitățile din punct de vedere al securității și siguranței, să definească procedurile operaționale și, în baza acestora, să determine nevoile tehnologiilor în care ar trebui să se investească.

În lipsa unei astfel de persoane și implicit a unui departament de securitate, este aproape imposibil ca o entitate să fie capabilă să își identifice riscurile și să își definească cu exactitate necesitățile. Însă dacă nevoia de protecție, securitate și siguranță este conștientizată, una din soluții ar fi contractarea serviciilor de consultanță în domeniu. Rolul consultantului nu îl va suplini pe cel al managerului de securitate, însă ar trebui să ajute la identificarea riscurilor prin efectuarea analizei de risc.

Din păcate, de cele mai multe ori, nivelul de înțelegere și cerere al clientului este dat de nivelul de cunoștințe și experiență al ofertantului. Adesea clientului i se oferă o soluție, nu neaparat în concordanță cu necesitățile acestuia și, mai mult chiar, bazată pe o tehnologie nu tocmai nouă, dar în perimetrul de confort al instalatorului.

Dacă facem o paralelă cu piețele externe, în România încă se promovează tehnologii vechi. De ani buni, pe piețele din Europa, inclusiv sistemele de securitate au urmat trendul IP, adică implică din ce în ce mai mult IT-ul și, firește, ținând pasul cu domeniul IT, evoluează. Deși în Europa de Vest trecerea către sisteme bazate pe IP a început de aproape zece ani, în România debutul acestui trend este destul de timid. Un exemplu, trist pentru mine, este că în urma unui proces de achiziție publică pentru un proiect destul de important din București s-au cerut tehnologii vechi de mai bine de zece ani. Păcat! Pe bani europeni, încă cerem tehnologii vechi, al căror preț este mai mare comparativ cu o arhitectură bazată pe tehnologii prezente și a căror mentenanță necesită costuri adiționale.

De regulă, cu toții fugim de investiții. Cui îi place să dea bani? Dar întrebarea corectă ar fi: „Cui îi place să piardă bani? Câți dintre managerii companiilor s-au întrebat cum pot să reducă pierderile provocate de infracționalitate?“. O medie anuală a pierderilor cauzate de furturi la o companie publică de infrastructură din România depășește zece milioane de euro – conform directorulului general al instituției publice. Tot dumnealui a cerut ajutorul americanilor și israelienilor în această problemă, iar aceștia au intenții serioase să „ajute“ România cu serviciile celor mai bune firme de securitate. Cu alte cuvinte, din prisma dumnealui, România nu are experți în domeniu și nici că nu are nevoie de ei, dacă îi are cumva.

Ar trebui pus accent pe implementarea poziției de manager de securitate și implicit pe înființarea unui departament de profil în cadrul instituțiilor. Ar trebui să ne intereseze mai mult analiza de risc, pentru că doar în urma ei se pot identifica necesitățile și se pot defini soluțiile, implicit se pot implementa sisteme inteligente de securitate și telecomunicații. Trebuie să se înțeleagă faptul că aceste tehnologii sunt IT-based și evoluează constant. De aceea sunt de părere că securitatea și IT-ul trebuie să facă o echipă bună. Faceți apel la un consultant sau expert, pentru că fiecare are rolul său, nimeni nu trebuie să le știe pe toate, dar munca în echipă va duce la rezultate pozitive! Învățați să evaluați potențialul contractorului, pentru că nu tot ce strălucește este aur.