Operele de artă care călătoresc
Operele de artă călătoresc prin lume spre expoziții temporare, împrumutate de deținători, persoane particulare sau muzee ori galerii de artă, iar uneori ajung în mici localități, care astfel le-au oferit diverse oferte turistice. Unele muzee optează pentru deschiderea unor filiale…
Operele de artă călătoresc prin lume spre expoziții temporare, împrumutate de deținători, persoane particulare sau muzee ori galerii de artă, iar uneori ajung în mici localități, care astfel le-au oferit diverse oferte turistice. Unele muzee optează pentru deschiderea unor filiale în alte orașe, iar altele, cum ar fi Galeria Uffizi din Florența, preferă să împrumute lucrări care au legătură cu diverse locuri și personalități din regiunea Toscanei, pe considerentul că, oricum, niciun muzeu important din lume nu ajunge să se expună în cadrul său toate operele de artă pe care le are, scrie New York Times. Muzeul derulează în acest scop un program „Uffizi Diffusi”.
Așa se face că în Castagno d’Andrea de la nord-est de Florența a ajuns o frescă în care se poate vedea unul dintre primele portrete care s-au păstrat ale lui Dante, cu ocazia comemorării a 700 de ani de la moartea acestuia și aniversării a 600 de ani de la nașterea unui artist de prin partea locului care a realizat-o, Andrea del Castagno. Lucrări de la Uffizi a primit și un castel din Poppi, pe care cândva naziștii l-au folosit drept ascunzătoare de opere de artă furate.