Home Actualitate ONU a numit un coordonator pentru gestio...
Actualitate

ONU a numit un coordonator pentru gestionarea crizei provocate de epidemia de Ebola

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite Ban Ki-moon a anunțat marți numirea unui coordonator ONU pentru gestionarea crizei provocate de epidemia de Ebola în Africa de Vest și a îndemnat guvernele vizate să evite panica.

“Este necesar să evităm panica și frica. Ebola poate fi oprită”, a dat asigurări Ban Ki-moon la sediul ONU de la New York.

El l-a numit pe doctorul britanic David Nabarro în funcția de coordonator al ONU pentru gestionarea crizei provocate de epidemia de Ebola. Nabarro este însărcinat să supervizeze reacția la nivel mondial față de epidemia actuală, care s-a soldat deja cu peste 1.000 de morți.

“Cu ajutorul resurselor, cunoștințelor, voinței și acțiunilor rapide, oamenii pot supravițui bolii. Ebola a fost oprită în altă parte, iar noi putem face același lucru aici”, a adăugat Ban Ki-moon.

Nabarro dispune de o experiență solidă în domeniul bolilor contagioase, el fiind cel care a gestionat reacția ONU în timpul epidemiilor de gripă aviară și SARS (Sindromul Acut Respirator Sever) în 2006 și 2003.

Epidemia de Ebola, cea mai gravă de la aparițția acestei febre hemoragice în 1976, s-a soldat cu 1.013 morți în Africa de Vest, dintre care 373 în Guineea, unde a izbucnit la începutul anului, după care s-a propagat în Liberia și Sierra Leone, potrivit ultimelor date ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

“În zilele următoare, ONU își va consolida acțiunea în combaterea epidemiei”, a adăugat Ban Ki-moon. “Avem nevoie de toată lumea” în această misiune, a continuat el.

Secretarul general a citat nevoia de a ataca anumite probleme, ca lipsa de medici , infirmiere și echipament – în special de costume de protecție sau corturi de izolare – în Guineea, Liberia și Sierra Leone.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună