Home Actualitate OMV Petrom va plăti până la 100 milioane...
Actualitate

OMV Petrom va plăti până la 100 milioane dolari pentru "TAXA DE STÂLP"

OMV Petrom (SNP) va plăti între 70 și 100 milioane dolari pentru "taxa pe stâlp", a declarat miercuri directorul financiar al companiei, Andreas Matje.

OMV Petrom va plăti până la 100 milioane dolari pentru "TAXA DE STÂLP"
OMV Petrom va plăti până la 100 milioane dolari pentru "TAXA DE STÂLP" · Foto: Business Magazin

 El a adăugat că taxa se va aplica și rafinăriei Arpechim, chiar dacă este închisă.

Directorul general al OMV Petrom, Mariana Gheorghe, a declarat că OMV Petrom a plătit anul trecut 270 milioane lei ca urmare a introducerii de către Guvern a unor taxe suplimentare în sectorul energetic.

“Acest nivel este un efect cumulat al taxei pe venituri suplimentare din liberalizarea gazelor, taxa pe țiței și redevențele suplimentare generate de prețul mai mare al gazelor”, a spus Gheorghe.

Impozitul pe construcțiile speciale (cunsocut și ca “taxa pe stâlp”) reprezintă 1,5% din valoarea contabilă brută a tuturor construcțiilor existente în patrimoniu la data de 31 decembrie a anului anterior, pentru care nu se datorează impozit pe clădiri. Impozitul va fi plătit de companii.

Petrom arată, în raportul financiar pe 2013, că având în vedere ciclul lung al investițiilor în sectorul de țiței și gaze recentele modificări ale regimului fiscal au un efect direct asupra activităților companiei.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună