Home Grow faster Omul oamenilor din eMAG
Grow faster

Omul oamenilor din eMAG

Delia Rotaru este Vicepresident People & Organisation la eMAG, rol din care spune că se asigură că fiecare dintre colegii săi face ce îi place sau este pe punctul de a ajunge acolo, precum și că învață ceva în fiecare…

Omul oamenilor din eMAG
Omul oamenilor din eMAG · Foto: Business Magazin

Delia Rotaru este Vicepresident People & Organisation la eMAG, rol din care spune că se asigură că fiecare dintre colegii săi face ce îi place sau este pe punctul de a ajunge acolo, precum și că învață ceva în fiecare zi. Obiective cât se poate de palpabile, dacă ne gândim că bugetul pentru trei ani în această direcție este de peste 45 de milioane de lei.

Suntem o organizație de peste 6.000 de colegi, iar rolul meu și al echipei mele este să ne asigurăm că fiecare are ceva nou de învățat în fiecare zi, că face ceva ce îi place sau caută să ajungă într-un rol în care face cât mai mult din ce îi place, că are libertatea de a crea lucruri noi și simte că are impact prin rolul lui în business și la client. Desigur, e mult mai ușor de spus decât de făcut, pentru că, în general, rolul omului de resurse umane este atât de complex și uneori atât de subtil, încât nu e mereu ușor, dar la modul ideal cred că asta ar trebui să ne propunem să facem din rolul nostru”, descrie Delia Rotaru responsabilitățile fixate în rolul său. Ea este Vicepresident People & Organisation eMAG, o titulatură atipică pentru peisajul autohton de business, pe care Delia Rotaru o explică: „Echipa noastră se numește People & Organisation pentru că eu cred cu tărie că am trecut de mult de etapa în care oamenii erau resurse într-o organizație, în zilele noastre știm cu toții că valoarea unui business vine direct din valoarea oamenilor cu ajutorul cărora îl construiești”.

Ea conduce din acest rol o echipă formată din aproape 100 de persoane care lucrează în toate zonele de expertiză, de la recrutare, până la comunicare internă și talent management. Este responsabilă și de un buget generos în ceea ce privește programele create pentru angajații eMAG, respectiv 45 de milioane de lei, doar anul acesta și în următorii doi ani.

Cum a ajuns în această poziție? Delia Rotaru povestește că încă din facultate era pasionată de psihologie, deși a studiat economia: „Desigur, pragmatici fiind, părinții noștri ne-au îndrumat în perioada aceea spre facultăți cât mai practice”. Primul job l-a avut în primul an de facultate, când s-a angajat part-time în call center la Connex/Vodafone, unde a început să susțină și traininguri în echipele de relații cu clienții. Mai târziu, a aplicat pentru un rol în echipa de HR și, ajunsă acolo, spune că i-a plăcut să învețe din cât mai multe centre de expertiză, așadar a schimbat rolurile destul de des în cei peste opt ani în care a lucrat în cadrul companiei: „A fost o experiență de învățare unică pentru mine, am avut norocul să fac parte dintr-o echipă foarte frumoasă, cu oameni faini, cu care am legat prietenii de ani de zile și împreună cu care am făcut multe lucruri pentru organizație. Acesta este și motivul pentru care am stat acolo atât de mulți ani, fără să simt nicio clipă că stau pe loc sau că mi-ar plăcea să fac altceva”. În 2015 a renunțat la rolul de Business Partner în Vodafone, în echipa de HR, și a venit la eMAG: „Ce m-a convins să vin au fost oamenii pe care i-am cunoscut la interviu și apoi, ce m-a convins să stau au fost toți oamenii pe care i-am găsit aici. Este greu de descris ce anume face organizația asta atât de specială, dar cred că este un mix foarte bun de business centrat pe client, fiind un B2C nici nu ai cum altfel, și în același timp o organizație digitală, centrată pe tehnologie, care se mișcă uenori cu viteza gândului. Este un mediu în care simți că mereu ai ceva nou de învățat, că nu stai pe loc, că apar oportunități noi de proiecte la tot pasul”.

Dincolo de responsabilitățile din „fișa postului”, Delia Rotaru și-a dus mai departe pasiunea pentru psihologie din facultate și este în prezent coach acreditat, având o certificare de Practitioner NLP, de la American Board of NLP. A absolvit de curând psihologia, a doua ei specializare, și se pregătește pentru o formare în psihoterapie, urmând un program masteral în psihanaliză. „Întotdeauna m-a fascinat modul în care funcționăm, acesta a fost cumva motivul central al curiozității mele. Încă din copilărie îmi plăcea să citesc pentru că mă fascinau personajele de ficțiune și îmi plăcea să văd lumea din diferite perspective. La 33 de ani m-am decis că nu este timpul pierdut – și nu este niciodată prea târziu (vă spun sigur) – și mi-am continuat studiile cu a doua facultate, bineînțeles cea de psihologie, iar acum finalizez studiile de master în psihanaliză și fac o formare în terapie analitică. Nu a fost ușor, mai ales în sesiune, dar dacă îți place ceea ce înveți este mult mai simplu decât pare.”

Profesia sa merge mână în mână cu această pasiune – mai ales în contextul actual, când majoritatea angajaților lucrează de acasă. În pandemie, Delia Rotaru a devenit chiar gazda unei emisiuni live pe care o transmit în fiecare marți, pe Teams. Are invitați colegi din senior management și spune că primește constant feedback de la colegii nou angajați că acest proiect i-a ajutat să înțeleagă mai bine compania și să-și cunoască mai bine, chiar și virtual, colegii alături de care lucrează. „Am fost foarte surprinsă să îmi dau seama că ce învățam la facultatea de psihologie erau lucruri pe care le puneam în practică la job, fără să știu neapărat care este teoria din spate sau cine descoperise acele idei și cum se leagă între ele. Cred că psihologia este o bază teoretică foarte bună pentru oamenii de resurse umane și cunoașterea ei ne poate îmbogăți gândirea și ne poate ajuta să creăm lucruri din ce în ce mai inovatoare”, a observat ea. Spre exemplu, spune că în rolul său i-a fost mai ușor să ia decizii  care presupuneau schimbări mari – de exemplu, când a renunțat la sistemul clasic de management al performanței  sau să implementeze proiecte noi (cum ar fi aria de people analytics) pentru că înțelegea astfel mai bine ce impact pot avea asupra oamenilor aceste procese și ce a stat la baza lor atunci când au fost implementate.

În ceea ce privește „sechelele” cu care ne confruntăm în contextele de pandemie și de work from home, spune că cea mai mare greșeală ar fi aplicarea unor soluții standard: „Cred că fiecare dintre noi gestionează această perioadă diferit, pentru că suntem foarte diferiți. Sunt persoane introvertite pentru care această perioadă poate a fost o ocazie să stea mai mult cu cei apropiați și cu energia spre interior, sunt oameni extroverți cărora le-a lipsit mult mai mult socializarea cu colegii. Vom ieși fiecare din această perioadă cu nevoi foarte diferite și cred că trebuie să ne acordăm timp și răbdare în perioada de după să ne adaptăm la noua realitate”. În ceea ce privește eMAG, ei se vor întoarce după pandemie la modul de lucru hibrid, care, crede Delia Rotaru, ia cumva ce e mai bun din ambele lumi – și a lucratului de acasă, și a muncii de la birou cu colegii, iar mixul de zile va fi decis de fiecare împreună cu echipa sa, în funcție de nevoile lor specifice și de activitatea lor.

Trei întrebări pentru managementul eMAG

Œ1. În ce constau principalele obiective pe care vi le-ați fixat din rolul curent pentru eMAG?

În eMAG avem multe planuri de viitor, care de care mai interesante și sigur nu o să ne plictisim niciun moment. De la toate programele pe care le-am lansat pe parcursul anilor (cum sunt  Future 25, eMAG Internship și programul de executive development pentru management) care vor continua, la proiecte noi (cum sunt Upgrade și eMAG Backstage), pe care le-am început anul acesta, vom continua să facem lucruri mai ales în zona de dezvoltare în carieră și învățare pentru echipele noastre de experți și management.


2. Cum ați descrie eMAG din perspectiva potențialului de dezvoltare și învățare?

eMAG este o organizație unică din punctul meu de vedere, pentru că îmbină oportunitățile de creștere și învățare ale unei organizații mari cu spiritul unei companii antreprenoriale. Și această combinație cred că oferă un mediu extraordinar de învățare, nu doar din cursuri și teorie, ci și învățare continuă pe rol, în activitatea de zi cu zi în care te poți confrunta mereu cu ceva incitant și nou.


Ž3. Care este, din punctul dvs. de vedere, motorul reușitei în carieră?

Există un concept, care din experiența mea este unul dintre cei mai importanți factori de dezvoltare profesională, și care se numește agilitate de învățare (learning agility). Cred că asta este ceea ce au în comun oamenii care ajung să creeze ceva important pentru ei în viața lor profesională (nu vreau să numesc asta succes, pentru că succesul este un termen mult prea folosit în raport cu exteriorul, este deci mai degrabă o judecata de valoare, la care nu cred că trebuie să ne raportam întotdeauna). Este o dorință continuă de a învăța lucruri noi, de a învăța din greșeli, de a aplica ceea ce ai învățat în ceea ce faci.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună