Omul care urăște tenisul: Andre Agassi

Narator și protagonist în acest lamento: Andre Agassi, unul dintre cei mai simpatici, mai stenici, mai plini de viață jucători de tenis din toate timpurile. Cum e posibil? Andre recunoaște, încă din rândurile liminare, că a avut mereu două fețe: cea pe care i-o reflectă oglinda și cea pe care i-o arată televizorul. Altfel spus, fața reală și fața de meci, între care întreaga lui existență a pendulat într-un mod istovitor și autodistructiv.

Agassi este, cu siguranță, unul dintre cei mai carismatici jucători care au activat în circuitul profesionist de tenis ATP. Figură controversată, ciclotimic mereu dispus să uluiască prin atitudine nonconformistă, a câștigat opt turnee de Mare Șlem, a reușit în diferite perioade ale carierei sale să fie numărul unu mondial și să fie catalogat drept cel mai bun jucător la returul de serviciu din istoria tenisului.

Născut în anul 1970 într-o familie modestă din Las Vegas, Nevada, copilăria i-a fost marcată de figura paternă, un bărbat dominator și irascibil, al cărui unic scop în viață era să-și transforme fiul într-un campion la tenis. Din 2001 este căsătorit cu multipla campioană Steffi Graf, alături de care are doi copii, Jaden și Jaz. Andre Agassi are două recorduri greu de egalat, fiind singurul jucător din lume care se poate lăuda cu un Golden Șlem (câștigarea tuturor celor patru turnee de Mare Șlem plus o medalie olimpică de aur la Atlanta în 1996) și cel mai în vârstă jucător din lume care s-a situat pe prima poziție în clasamentul ATP (performanță obținută la vârsta de 33 de ani).

În spatele acestei povești de succes stă însă istoria unui om adeseori nefericit și confuz, care niciodată nu s-a simțit bine în pielea lui. Cu o sinceritate dezarmantă, Andre scrie despre succesul dobândit la o vârstă fragedă, despre ce înseamnă cu adevărat celebritatea și despre faptul că, “deși trăiește din tenis, urăște tenisul cu o patimă întunecată și secretă”.

Andre Agassi, “Open. Autobiografie”, Editura Victoria Books, București, 2011