Home Actualitate Omul care a condus ArcelorMittal Galați...
Actualitate

Omul care a condus ArcelorMittal Galați în cei mai grei ani de după privatizare pleacă din companie

Directorul general al combinatului siderurgic ArcelorMittal Galați, Thierry Le Gall, va părăsi conducerea unității, urmând să fie înlocuit de Eric Remisz, care a fost timp de aproape șase ani director general adjunct în cadrul Apa Nova, însă nu a mai lucrat în cadrul grupului controlat de omul de afaceri indian Lakshmi Mittal.

Omul care a condus ArcelorMittal Galați în cei mai grei ani de după privatizare pleacă din companie
Omul care a condus ArcelorMittal Galați în cei mai grei ani de după privatizare pleacă din companie · Foto: Business Magazin

“ArcelorMittal Galați anunță că Thierry Le Gall va părăsi Combinatul de la Galați și va fi înlocuit de Eric Remisz, cetățean francez, care anterior a lucrat în afara grupului. Eric Remisz are o experiență managerială în România, dobândită într-o altă companie. Domnul Le Gall, care va părăsi combinatul și din motive personale, își va continua activitatea în cadrul managementului Diviziei Flat Carbon Europe a ArcelorMittal”, a afirmat miercuri, într-un comunicat, Dorian Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al ArcelorMittal Galați, citat de Mediafax.

Le Gall spune că după plecarea sa unitatea de la Galați va intra într-o nouă fază, care coincide cu repornirea Furnalului 5, investiție de peste 80 de milioane de euro.

“Combinatul se va concentra în continuare atât pe Programul de Transformare, cât și pe îmbunătățirea performanțelor tehnice, orientări care vor rămâne neschimbate”, a arătat Le Gall.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună