Home Actualitate OMS a prezentat o listă cu opt tratament...
Actualitate

OMS a prezentat o listă cu opt tratamente și două vaccinuri de dezvoltat împotriva Ebola

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a prezentat o listă pe care figurează opt tratamente experimentale și două vaccinuri de dezvoltat celor aproximativ 200 de experți reuniți joi la Geneva pentru a face un bilanț al mijloacelor de combatere a Ebola, relatează AFP.

“Niciunul nu a fost probat clinic”, afirmă OMS într-un document de lucru publicat joi.

De asemenea, “în contextul în care în prezent sunt implementate măsuri excepționale în vederea accelerării ritmului testelor clinice, noile tratamente și vaccinuri nu vor fi disponibile pentru uz general înainte de sfârșitul lui 2014”, a avertizat organizația.

“Până atunci vor fi disponibile doar cantități mici, câteva doze de tratament”, anunță OMS, subliniind că dezvoltarea și evaluarea clinică a acestor tratamente necesită “până la zece ani în condiții normale”.

Epidemia actuală de Ebola din Africa de Vest nu are precedent în privința amplorii, complexității și consecințelor asupra sistemelor de sănătate.

Cei 200 de experți, reuniți cu ușile închise la inițiativa OMS într-un hotel din apropiere de aeroportul din Geneva, urmează să analizeze “posibilitățile de producere și utilizare a acestor tratamente” experimentale.

Reuniunea vizează totodată să “informeze autoritățile de reglementare de la nivel național asupra situației produselor susceptibile să fie utilizate și să favorizeze contactele între țările afectate și fabricanți”.

Potrivit ultimului bilanț, prezentat miercuri de directoarea generală a OMS Margaret Chan, au murit peste 1.900 de persoane din cele aproximativ 3.500 de cazuri. Săptămâna trecută OMS înregistra 1.552 de morți din 3.069 de cazuri.

Țările cele mai afectate sunt Liberia, Sierra Leone și Guineea. Nigeria este afectată în mai mică măsură, iar un caz a fost înegistrat în Senegal, al unui bărbat din Guineea care a trecut frontiera.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună