Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania: În ultimii ani, Banca Transilvania a avut un buget de M&A care s-a apropiat de un miliard de euro
ZF Top Tranzacții 2024. „Este 2024 anul în care piața de M&A revine în zodia creșterilor?” Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piața locală, a ajuns în ultimii ani la un buget de M&A de aproape un miliard…
ZF Top Tranzacții 2024. „Este 2024 anul în care piața de M&A revine în zodia creșterilor?”
Banca Transilvania, cea mai mare bancă de pe piața locală, a ajuns în ultimii ani la un buget de M&A de aproape un miliard de euro, după cum a spus Omer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, în cadrul conferinței ZF Top Tranzacții 2024. „Este 2024 anul în care piața de M&A revine în zodia creșterilor?”.
Deși finanțarea zonei de fuziuni și achiziții nu reprezintă linia principală de business, menționează el, Banca Transilvania este activă și pe această piață.
„Suntem activi și pe zona de finanțare a tranzacțiilor, dar nu este linia noastră principală de business. Un tichet maxim pentru o achiziție în cazul nostru este sub 200-300 mil. euro. Peste această valoare nu ne simțim în zona de confort, dar depinde foarte mult de planul de business și de potențial. În ultimii ani, Banca Transilvania a avut un buget de M&A care s-a apropiat de un miliard de euro”, a spus el în timpul conferinței ZF Top Tranzacții 2024.
Alte declarații:
@ Focusul nostru este acum pe aprobările și integrarea OTP Bank și subsidiarele OTP Leasing și OTP Asset Management. Cred că este din ce în ce mai puțin loc pentru băncile mici. Așteptăm să vină și fonduri mai mari, care să cumpere băncile mici și să creeze ținte pentru grupurile mari.
@ Dacă ne uităm la primele 5-6 bănci, vedem că sunt bănci cu cotă de piață semnificativă și cu profitabilitate bună pentru acționarii lor. Nu ar avea sens să facă un exit din România. Însă, nu excludem această variantă. Inclusiv noi avem acum ținte mai mari și nu încercăm să achiziționăm și să integrăm o bancă mică.
@ În afară de asigurări, toate domeniile financiare ne interesează.
@ Nu ne sperie să facem tranzacții afară, dar nici nu ne dorim să pierdem focusul pe care îl avem în România. Nu vrem să alergăm după mai mulți iepuri și să pierdem focusul pe România. Mai avem de făcut alte tranzacții aici și avem posibilitate de creștere organică.