Olaf Scholz este mulțumit de "progresele" înregistrate la summitul UE în privința energiei
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a declarat mulțumit, vineri, de "progresele" înregistrate la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles asupra fluidizării aprovizionării cu energie în Uniunea Europeană la prețuri rezonabile.
“Consider că s-au înregistrat progrese. Obiectivul este să împiedicăm achizițiile de gaze prin fixarea de prețuri în mod arbitrar”, a declarat Olaf Scholz, conform publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung, referindu-se la acordul de principiu privind achiziții de gaze în comun la nivelul Uniunii Europene, prin stabilirea unei cote obligatorii.
“Am ajuns la un acord în domeniul energiei. Există un angajament puternic și unanim în sensul de a acționa împreună, ca europeni, pentru a atinge trei obiective: scăderea prețurilor, garantarea securității aprovizionării și continuarea acțiunilor de reducere a cererii”, a declarat vineri dimineață Charles Michel, președintele Consiliului European.
Joi seară, Olaf Scholz a declarat că Germania a fost “foarte solidară” în cadrul Uniunii Europene, respingând criticile referitoare la planul Berlinului de a aloca subvenții de 200 de miliarde de euro pentru compensarea tarifelor la gaze și electricitate. “Este foarte clar că Germania a acționat în mod foarte solidar”, a afirmat Olaf Scholz, conform publicației Handelsblatt, argumentând că Berlinul a acționat pentru protejarea cetățenilor și a economiei. “Exact la fel procedează Franța, Italia, Spania și multe alte țări”, a subliniat Olaf Scholz.