Oficial american: Un tratament pentru COVID-19 ar putea apărea înaintea unui vaccin
Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite, a declarat că este foarte posibil ca un tratament pentru Covid-19 să apară înainte de un vaccin, scrie CNN. „Există o șansă mai bună, în timp,…
Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Național de Alergii și Boli Infecțioase din Statele Unite, a declarat că este foarte posibil ca un tratament pentru Covid-19 să apară înainte de un vaccin, scrie CNN.
„Există o șansă mai bună, în timp, de a avea ceva care să ajute la tratare, înainte să avem de fapt capacitatea de a distribui vaccinul sigur și eficient”, a spus Fauci.
El a menționat că are încredere în medicamentul Remdesivir.
„Folosim acest medicament în combinație cu alte medicamente și urmărim, de asemenea, efectul unor tratamente precum transferul pasiv de plasmă”, a spus el.
Fauci a spus că, de asemenea, există speranța obținerii unui tratament cu anticorpi monoclonali care se va dovedi a fi un succes.