Oferta Cris-Tim, subscrieri de 70 milioane euro în 3 zile pe retail, de cinci ori mai mult decât tranșa alocată. Miercuri, ultima zi cu discount
Oferta publică inițială (IPO) a producătorului de mezeluri Cris-Tim pentru listarea la bursă se conturează drept un succes pe piața de capital pentru o companie privată românească. În primele trei zile de la lansarea ofertei, investitorii de retail au plasat…
Oferta publică inițială (IPO) a producătorului de mezeluri Cris-Tim pentru listarea la bursă se conturează drept un succes pe piața de capital pentru o companie privată românească. În primele trei zile de la lansarea ofertei, investitorii de retail au plasat ordine pentru peste 20 de milioane de acțiuni, în valoare totală de 350 milioane de lei (aproximativ 70 milioane de euro), ceea ce corespunde unui grad de subscriere de 493%. Cu alte cuvinte, tranșa destinată micilor investitori a fost suprasubscrisă de aproape cinci ori, un ritm care nu a mai fost înregistrat la niciun IPO privat din ultimii ani.
Oferta Cris-Tim cuprinde două operațiuni simultane: vânzarea a 20,87 milioane de acțiuni existente deținute de acționarul majoritar Rangeglow Ltd, și majorarea capitalului social prin emiterea a 6,22 milioane de acțiuni noi.
În total, 27,07 milioane de acțiuni sunt puse la dispoziția investitorilor în cadrul ofertei, împărțite între tranșa de retail (15%), adică aproximativ 4,06 milioane de acțiuni, și tranșa destinată investitorilor instituționali (85%), adică 23 milioane de acțiuni.
Retailul beneficiază de o stimulare: investitorii care subscriu în primele patru zile ale ofertei, între 17 și 22 octombrie, primesc un discount de 5% din prețul final. Acesta va fi stabilit după închiderea subscrierilor pe tranșa instituțională, în funcție de cererea agregată a marilor investitori.
Oferta se desfășoară până la 29 octombrie, ora 12:00, și poate fi accesată prin BCR, BRD și prin intermediul societăților de brokeraj autorizate de Bursa de Valori București.
Rezultatele din prima jumătate a anului 2025: EBITDA de 86,2 milioane de lei, în creștere cu 12,4%, și profit net de 47,5 milioane de lei, cu 29,1% peste nivelul din perioada similară din 2024.