Home Panorama Obiceiul născut în pandemie, care a schi...
Panorama

Obiceiul născut în pandemie, care a schimbat modul în care ieșim în oraș

Situația din ultimii ani a dus la schimbări și în modul în care oamenii iau masa în oraș, ca urmare a faptului că au existat momente când acest lucru se putea face numai în aer liber. Au apărut, așadar, companii…

Obiceiul născut în pandemie, care a schimbat modul în care ieșim în oraș
Obiceiul născut în pandemie, care a schimbat modul în care ieșim în oraș · Foto: Business Magazin

Situația din ultimii ani a dus la schimbări și în modul în care oamenii iau masa în oraș, ca urmare a faptului că au existat momente când acest lucru se putea face numai în aer liber. Au apărut, așadar, companii care se ocupă cu organizarea de picnicuri simple sau de lux și care se bucură în continuare de mare cerere, deoarece unii oameni, mai ales cei care fac parte din generația Z (persoane născute între 1996 și 2010)  preferă să iasă la picnic mai degrabă decât să meargă la un restaurant obișnuit.

Indiferent de cât de simplu sau simandicos este picnicul, companiile care-l organizează se asociază cu alte afaceri locale, cum ar fi hoteluri care le solicită serviciile, florari, brutari, fotografi, ciocolatieri sau producători de brânză pentru a îndeplini cerințele clienților, scrie Smithsonian Magazine. În Australia, de exemplu, se poartă așa-numitele „picnicuri misterioase” în care clientul alege o destinație, iar pentru a ajunge acolo trebuie să rezolve niște enigme pregătite de organizatori și obține astfel ingredientele necesare pentru masa pe care o va lua în aer liber. În Europa, o destinație este Londra, mai ales parcurile regale ale orașului, unde se organizează picnicuri de lux. În acest caz, clienții pot alege muzica pe care o vor asculta când se îndreaptă spre locul de picnic, precum și în timpul mesei, decorul și ceea ce se servește. Prețurile pot varia între echivalentul câtorva zeci de dolari și mai bine de zece mii de dolari, în funcție de ce se cere. Există și persoane dispuse să călătorească în altă țară pentru un picnic, cum ar fi miliardari care-și iau și un grup de prieteni cu ei într-o asemenea excursie și doresc coșuri de picnic personalizate pentru fiecare invitat, pălării de pai pentru bărbați și evantaie pentru femei.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună