Home Actualitate Obama a promulgat legea bugetului SUA pe...
Actualitate

Obama a promulgat legea bugetului SUA pe următorii doi ani, anulând tăierile automate

Președintele american Barack Obama a semnat joi bugetul Statelor Unite pentru următorii doi ani, transformând astfel în lege un compromis obținut cu greu între democrați și americani, a anunțat Casa Albă într-un comunicat.

Din Hawaii, unde se află în vacanța de sfârșit de an împreună cu familia, președintele a promulgat un text menit să transmită semnalul unei stabilități fiscale, după psihodrama provocată de paralizia parțială a administrației federale în octombrie.

Acest compromis între cele două partide, aprobat la jumătatea lui decembrie de către cele două Camere ale Congresului, stabilește cadrul cheltuielilor pentru 2014 și 2015, anulând totodată tăierile automate care urmau să intre în vigoare la 1 ianuarie.

Printr-o anulare parțială a politicii de austeritate, cheltuielile federale, după doi ani de scădere istorică, urmează să înregistreze o creștere în 2014, de la 967 de miliarde de dolari cât a fost în 2013 la 1.012 miliarde în 2014 și 1.014 miliarde în 2015.

Cheltuielile militare, care urmau să înregistreze o reducere, vor crește ușor.

Republicanii au fost de acord cu o creștere a nivelului unor taxe și redevențe, însă impozitele nu au fost mărite, așa cum au promis.

Reforme ample la nivelul statului-providență (programe privind pensionarea, sănătatea, ajutoarele sociale) sau Codului Fiscal sunt amânate sine die.

“Este o primă etapă bună”, a apreciat Obama la momentul adoptării în Senat, exprimându-și satisfacția față de faptul că americanii nu se vor confrunta în următorii doi ani cu “o nouă închidere dureroasă și puțin judicioasă a administrației”.

Președintele a promulgat tot joi legea anuală a Apărării, aprobată de Congres tot în urma unui compromis între democrați și republicani și care relaxează restricțiile privind transferul în străinătate al unor deținuți de la închisoarea militară de la baza americană Guantanamo Bay (Cuba).

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună