Oana Pellea: Succesul vine după multă muncă și performanță. Succesul este doar un rezultat. Mai mult decât atât, succesul nu este întotdeauna legat de valoarea reală

Succesul vine după multă muncă și performanță. Succesul este doar un rezultat. Mai mult decât atât, succesul nu este întotdeauna legat de valoarea reală; poate fi conjunctural, întâmplător. Profesia aceasta necesită o muncă de cunoaștere și de autocunoaștere. De tehnică și de sensibilitate. De forță și de smerenie.

de Georgiana Gheorghe, femeie de afaceri, pasionată de artă

Februarie 24. Callas – Pellea. Premiera unui spectacol de teatru pe scena Operei Naționale din București. În regia lui Laurențiu Rusescu. O producție Wonder Theatre, companie independentă de producții în artele spectacolului. Mie nu mi-au mai trebuit alte coordonate pentru a intra pe site-ul Operei să-mi iau bilet. La vremea respectivă, adică prin ianuarie, nici nu știam despre ce piesă sau autor va fi vorba. Chiar și pe biletul emis, exact așa scria: „Callas – Oana Pellea”. A fost ca un soi de „blind date” cultural, în care am investit toată curiozitatea, neliniștea și setea mea pentru artă. Și am fost recompensată pe măsură.

Un spectacol în care se întâlnesc două nume mari pe același afiș, la intersecția dintre două arte ale spectacolui. Bunăoară, a fost o alegere firească a producătorului Wonder Theatre de a pune spectacolul pe scena Operei. Scenografia nu este una sofisticată. Un pian, un pupitru, un ecran. Lumini și umbre. Spectacolul poate la fel de bine să se joace și într-un alt teatru, în eventualitatea unui turneu prin țară sau în afară, ceea ce regizorul mi-a și confirmat că are în vedere pentru viitor. Un pian, un pupitru și un ecran.

Însă în acest triunghi simplu în aparență – pe a cărui axă orizontală se petrece acțiunea curentă a realității, a muncii, a profesionalului, iar pe cea verticală se țese lumea amintirilor, a visurilor, a iubirii, a durerii – Oana Pellea în rolul Mariei Callas te prinde bine de suflet și te tăvălește prin fațetele multiple a ceea ce înseamnă o personalitate complexă, atât din spectrul artistic, cât și din cel uman. O tușă esențială aici și o mențiune specială pentru Alexandru Burcă, apreciat și cunoscut pianist al scenelor lirice, care se joacă cu notele, accentuând dramatismul din monologurile Oanei Pellea, cele care ne urcă pe axa verticală, în oniric.

Acțiunea propriu-zisă a piesei „Master Class”, semnată de Terrence McNally, se suprapune peste perioada foarte scurtă în care Maria Callas a ținut câteva masterclassuri la Juilliard School în New York, la începutul anilor ’70, când începuse și declinul său artistic prematur. Astfel, alături de Callas, avem parte de studenți în masterclass, în dialog cu Callas și în expozeu față de public, cu arii din opera celebre. „Castingul pentru soliști a durat destul de mult, până am găsit partenerii potriviți atât muzical – aici, maestrul Daniel Jinga a avut ultimul cuvânt – cât și actoricește.

Ei trebuiau să fie compatibili cu Oana, să aibă disponibilitatea interioară pentru un joc realist, mai apropiat de actoria teatrală decât de cea de operă. Sunt convins că Bianca Mărgean, Stanca Manoleanu, Ana Stamate, Diana Hurjă, Liviu Indricău și Alexandru Nagy au fost alegerea perfectă și că vor impresiona publicul cu talentul actoricesc, la fel de tare cum au impresionat până acum cu măiestria vocală. Dar piesa prezintă o mare problemă. Nu oricine poate juca rolul principal. Nu poți juca Callas fără să fii, în felul tău, o Callas. Imediat ce le-am scris numele pe hârtie Callas / Pellea am înțeles că este predestinat ca Oana Pellea să o întruchipeze pe Callas. Ca și Maria Callas, Oana Pellea urăște să joace, să facă actorie; ea este pe scenă, trăiește personajele. Ca și Maria, Oana este atentă la toate detaliile când e vorba de pregătirea unui rol. Ca și Callas, a avut același vers al Medeei din opera lui Verdi,  «Ho datto tutto a te!» ca motto în toată cariera ei excepțională”, spune regizorul Laurențiu Rusescu. 

O responsabilitate imensă să joci în rolul Maria Callas. Pentru orice actriță. În orice geografie. Toate au primit critici din partea adulatorilor La Divinei. Pentru că imaginea de Soprano Asolutta transcende realitatea, cariera și viața ei tumultuoasă, întreruptă brusc, la doar 53 de ani. Iar iubitorii de operă sunt mai fanatici decât iubitorii de teatru sau de film. Cu toate astea, Oana Pellea, fără a cânta evident, căci nu despre o copie unu la unu este vorba aici, reușește exemplar să redea imaginea Mariei Callas așa cum era de fapt. O artistă înzestrată cu un timbru special, charismatică, cu o atitudine de scenă impecabilă în orice rol, foarte disciplinată în studiu și în exercițiile practicate aproape ritualic, dedicată sută la sută scenei și artei cântului. În paralel, tot ea a fost un veșnic copil răzvrătit împotriva familiei, crescut fără iubirea mamei, cu care s-a aflat într-un permanent conflict, o femeie cu inima de lavă împietrită, sedusă și ulterior abandonată de un țopârlan bogat, narcisist și vulgar, care a reușit să sfredelească-n piatră și să-i zgândăre lava dinăuntru, acel foc mocnit, pe care doar pe scenă îl aprindea, o femeie educată, inteligentă, cu o fire temperamentală și puseuri de nervi, care au făcut-o să piardă în cele din urmă în jocul de-a viața.

Callas este inimitabilă. Cea mai mare greșeală pe care o puteam face era să încerc să o imit. Am încercat însă să „pipăi” esența acestei personalități, lumea ei interioară, resorturile fragilității și forței ei. Ea însăși afirma că e formată din două personalități. Una este Maria și alta este La Callas. Una este femeia, alta geniala artistă, La Divina. Oana Pellea

Acest cel mai recent rol în care intră Oana Pellea vine să completeze cu un parfum aparte deja bogatul evantai de roluri în care joacă și a jucat, „făcând vânt” spectacolului direct acolo unde îi este locul: in bocca al lupo!

Pe premiul pentru întreaga carieră pe care UNITER i-l acordă în acest an este împletită doar o cunună de lauri. Dar Oana Pellea are o grădină întreagă de Laurus nobilis, pe care o îngrijește cu pasiune și multă muncă și pe crenguțele acestor arbuști multe alte roluri vor mai înflori.

Cu ce gânduri ați primit propunerea pentru acest rol, având în vedere greutatea numelui și complexitatea personalității Mariei Callas?

În acceptarea propunerii a cântarit mult textul piesei de teatru „Master Class” de Terrence McNally. Textul a primit și un premiu Tony. Propunerea a venit din partea lui Andrei Boncea (Wonder Theatre) și din partea regizorului spectacolului, Laurențiu Rusescu. Le mulțumesc amândurora. Sigur că m-a atras și personalitatea complexă a Mariei Callas și m-a încântat și colaborarea cu Opera Națională București.

Cum ați studiat personajul Callas? Cât de mult ați săpat în biografia ei, în înregistrările video cu interviuri și apariții de scenă ca să extrageți nuanțe și inflexiuni ale personalității ei, mai ales că personajul lui McNally este din perioada ei scurtă de profesor la New York, în ultimii ani de viață, obosită și consumată de durerile prin care trecuse?

Recunosc că am făcut o muncă de cercetare amănunțită. Am citit biografii, am vizionat interviuri și spctacole înregistrate, am ascultat fragmente din masterclass-ul susținut de ea, i-am ascultat concertele, am studiat fotografii etc. Dar nu mi-am propus deloc o imitație. Callas este inimitabilă. Cea mai mare greșeală pe care o puteam face era să încerc să o imit. Am încercat însă să „pipăi” esența acestei personalități, lumea ei interioară, resorturile fragilității și forței ei. Ea însăși afirma că e formată din două personalități. Una este Maria și alta este La Callas. Una este femeia, alta geniala artistă, La Divina.

Această profesie necesită o muncă de cunoaștere și de autocunoaștere. Ai nevoie și de educatie, de cultură. De tehnică și de sensibilitate. De forță și de smerenie. De determinare și de răbdare. De respect față de valori, de curiozitate față de nou și inventivitate, de generozitate față de public și față de colegi. Trebuie să-ți respecți și îngrijești trupul și spiritul. Este o profesie superbă, dacă o faci nu pentru succes, ci pentru a te cunoaște și a-ți depăși limitele. E o competiție cu tine. În artă, nu există altă competiție decât cu sine. Oana Pellea

Ce fel de emoții ați avut jucând pe scena Operei Naționale?

Este o scenă pe care o iubesc și respect dintotdeauna. O scenă ce are o vibrație minunată, aparte. Vreau să mulțumesc domnului director Daniel Jinga și întregului colectiv al Operei Române pentru minunata primire de care m-am bucurat. Toate departamenele funcționează ireproșabil! M-am simțit răsfățată și mulțumesc frumos pentru asta.

Mi-a plăcut foarte mult cum v-ați completat cu „studenții”. V-ar plăcea să vă dedicați o bună parte din timp vieții academice, în UNATC sau în diverse masterclassuri live, de actorie?

Nu cred că în cadrul UNATC mi-aș găsi locul… dar never say never. Însă masterclassuri de actorie live cred că m-ar interesa. Interacțiunea cu tinerii, în general, îmi face plăcere și mă întinerește… Om trăi și om vedea.

Personal, consider că acesta este un spectacol one-artist-show, pe care, în urma bogatei experiențe artistice și a carierei dumneavoasră, îl meritați cu prisosință, acel Hamlet pe care și-l dorește orice actor. Îl considerați așa sau e doar un spectacol la fel de iubit ca cele în care jucați în acest moment?

Vă mulțumesc pentru compliment. Nu știu dacă este Hamletul meu… asta spectatorii stabilesc, dar este un rol pe care îl iubesc tare. Nu pot face o clasificare… este un rol foarte drag.

Ce sfaturi le dați actrițelor tinere, care își doresc performanță, glorie, succes? Care e „rețeta” pentru reușită în meseria asta foarte dificilă, în care cererea de rol este mai mare decât oferta de spectacole?

Actrițele tinere NU trebuie să-și dorească glorie și succes. Succesul vine după multă muncă și performanță. Dacă vor să existe cu adevărat în această profesie, nu trebuie niciodată să țintească succesul. Succesul este doar un rezultat. Mai mult decât atât, succesul nu este întotdeauna legat de valoarea reală; poate fi conjunctural, întâmplător etc. Această profesie necesită o muncă de cunoaștere și de autocunoaștere. Ai nevoie și de educație, de cultură. De tehnică și de sensibilitate. De forță și de smerenie. De determinare și de răbdare. De respect față de valori, de curiozitate față de nou și inventivitate, de generozitate față de public și față de colegi. Trebuie să-ți respecți și îngrijești trupul și spiritul. Este o profesie superbă, dacă o faci nu pentru succes, ci pentru a te cunoaște și a-ți depăși limitele. E o competiție cu tine. În artă, nu există altă competiție decât cu sine.

Un gând despre universul teatral actual din România. Ce v-ați dori să se schimbe, să dispară sau să se îmbunătățească?

Universul teatral e bine cum e. Nu cade în competența mea să-l comentez. Eu îmi văd de drumul meu cât pot de onest. Am atâtea încă de învățat și atâtea limite proprii de depășit, încât nu-mi permit să-mi irosesc timpul cu comentarii. Faptele contează. Dar am de mulțumit cuiva din „universul teatral”: Publicului! Plecăciuni.