Oana Ioniță, ZF: Economisirea a devenit un mit. Impozitele, chiriile și ratele sufocă generația activă

Tinerii români nu-și mai permit să economisească, plătind deja prețul unei economii rigide: impozite mari, dobânzi și costuri de trai în creștere. În timp ce statul discută despre „tăieri”, generația activă plătește totul – sistemul de pensii, inflația și datoriile publice.

Generația 20–45 de ani este prinsă într-un paradox economic. Muncește mai mult, câștigă mai mult pe hârtie, dar trăiește tot mai greu. Ceea ce părinții lor reușeau în 10-15 ani – o locuință, stabilitate financiară, un nivel decent de trai – pare astăzi imposibil. Chiriile au explodat, prețurile apartamentelor au depășit orice logică, iar dobânzile bancare au tot crescut și ele. Rezultatul este că fiecare leu câștigat valorează mai puțin, iar puterea de cumpărare scade constant. Generația activă este, de fapt, pilonul financiar al unei economii care se sprijină pe prezent, dar trăiește pe datorie.

Chiriile au devenit cea mai mare provocare. În București, o garsonieră decentă costă în jur de 500 de euro, iar în orașele mari precum Cluj, Timișoara sau Brașov, prețurile se apropie de același prag. Pentru un tânăr cu un salariu net de 6.000 de lei, asta înseamnă că peste jumătate din venit se duce doar pe locuință. Fără garanții, fără stabilitate, fără proprietate. Piața imobiliară nu oferă alternative reale, iar chiria a devenit o taxă lunară pe dreptul de a trăi în orașul în care muncești.

Cei care aleg să cumpere o locuință plătesc, la rândul lor, o altă formă de impozit – rata. Dacă chiria e o taxă pe prezent, creditul este o taxă pe viitor. Dobânzile au crescut abrupt, iar mulți români s-au trezit că rata lunară s-a dublat față de momentul semnării contractului. Cei care nu au reușit încă să cumpere descoperă că între timp prețurile au crescut cu 30–40%, făcând visul locuinței proprii aproape inaccesibil.

În acest context, statul pare mai degrabă un partener de afaceri în pierdere decât un sprijin. Generația activă finanțează sistemul de pensii de care probabil nu va beneficia niciodată, plătește contribuții pentru un sistem medical precar și taxe pentru infrastructuri care nu se văd. Fiecare creștere de TVA, fiecare nouă acciză sau taxă de „solidaritate” este o confirmare a aceluiași model: o economie care taxează viitorul pentru a acoperi trecutul.

Pe termen lung, efectele sunt evidente. Fiecare tânăr care pleacă din țară înseamnă un contribuabil pierdut și un viitor plătitor de taxe dispărut. Totuși, politicile fiscale continuă să ignore realitatea: o generație tot mai împovărată, dar tot mai puțin motivată să rămână.

Spre deosebire de părinții lor, tinerii de astăzi nu mai au siguranța unei pensii, a unei locuințe proprii sau a unei protecții sociale reale. Ei sunt cei care plătesc acum pentru toate promisiunile trecutului: pentru datoriile publice, pentru sistemele de pensii nesustenabile și pentru decizii economice luate fără un plan pe termen lung.

Românii tineri nu mai plătesc doar pentru prezent. Plătesc anticipat pentru un viitor care, paradoxal, nu le mai aparține. Fiecare chirie, fiecare rată, fiecare impozit și fiecare ajustare fiscală e o contribuție la o economie care le cere totul, dar le oferă foarte puțin. Generația activă este impozitată nu doar financiar, ci și emoțional – cu stres, nesiguranță și epuizare.