Oana Ioniță, ZF: Analogul devine trend: de ce viața offline revine în prim-plan acum mai mult ca niciodată

Am citit recent câteva articole care susțin că 2026 ar putea fi „anul în care revenim la analog”. La prima vedere, ideea pare mai degrabă o formulă catchy decât o predicție serioasă: într-o lume dominată de inteligență artificială, automatizare și ecrane omniprezente, să vorbim despre o revenire la analog sună aproape romantic. Și totuși, nu poți să nu observi în jurul tău un anumit comportament care ne împinge către acest trend.

E clar că nu ne baricadăm departe de tehnologie. Nu ne întoarcem la telefoane fixe, hărți de hârtie sau faxuri. În schimb, pare să fie vorba despre altceva: o oboseală acumulată, o nevoie tot mai clară de a recâștiga controlul asupra atenției noastre, a timpului și prezenței într-o lume care a devenit, poate prea repede, permanent „on” – acasă, la job, în vacanțe.

Ani la rând, am vorbit despre digitalizare ca despre o promisiune: mai multă eficiență, mai multă conectivitate, mai mult acces. Și, în mare parte, promisiunea s-a împlinit. Muncim mai rapid, comunicăm instantaneu, avem informația la un click distanță. Dar, odată cu aceste beneficii, a apărut și un cost pe care abia acum începem să-l cuantificăm: fragmentarea atenției, senzația de suprasolicitare, dificultatea de a fi cu adevărat prezenți.

Am obosit să auzim sunetul notificărilor, să vedem feedurile care nu se mai termină niciodată, aplicațiile care concurează agresiv pentru atenție. Suntem obosiți de ideea că orice moment liber trebuie „optimizat”, documentat sau distribuit.

În jurul meu, observ din ce în ce mai multe alegeri care par, la prima vedere, minore, dar care arată că ne dorim să fim cât mai offline posibil. Oameni care își cumpără din nou agende pe hârtie și renunță la aplicațiile de task management. Colegi care preferă să-și noteze ideile într-un carnet, nu într-un document din cloud. Prieteni care își dezactivează notificările sau își șterg aplicații de social media „doar pentru o perioadă”, care se transformă, uneori, în luni întregi.

Revin obiecte considerate, până nu de mult, depășite: aparate foto pe film, discuri de vinil, ceasuri clasice. Librăriile și cafenelele care promovează lectura offline devin spații de refugiu, nu doar de consum cultural. Chiar și în companii se discută tot mai des despre „deep work”, întâlniri fără laptopuri sau zile fără calluri.

Paradoxal, explozia inteligenței artificiale a contribuit la această dorință de repliere. AI-ul promite să ne facă viața mai ușoară, mai eficientă, mai productivă. Dar, în același timp, a amplificat sentimentul de alienare pentru mulți oameni. Vedem deja reacții la conținutul generat automat, la texte, imagini și videoclipuri care seamănă tot mai mult între ele. În acest context, lucrurile imperfecte, fizice capătă o valoare nouă.

Este puțin probabil ca 2026 să marcheze o ruptură spectaculoasă. Mai degrabă, avem șansa să asistăm la o corecție de traiectorie. După ani de accelerare digitală, începe o etapă de ajustare.

Când vorbim despre trendul „2026 – the year we go analog”, vorbim, de fapt, despre un simbol. Un moment în care o masă de oameni începe să pună aceleași întrebări: cât din tehnologie ne ajută cu adevărat și cât ne consumă? Unde tragem linia? Ce vrem să protejăm?

Poate că 2026 ar putea fi anul în care această reechilibrare devine mainstream, acceptată, discutată deschis. Anul în care nu mai trebuie să justifici de ce vrei să fii offline din când în când.    

Oana Ioniță este Social Media Manager, BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DAPremium