Oana Ioniță, ZF: AI vs AI: cât de dificil le e candidaților să obțină un interviu cu angajatorii?

Un tânăr deschide laptopul și tastează: „Scrie-mi o scrisoare de intenție pentru un job entry-level în marketing”. În câteva secunde, ChatGPT îi livrează un text impecabil, cu toate cuvintele-cheie necesare. Entuziasmat, trimite aplicația. Câteva ore mai târziu, documentul este analizat de un algoritm de resurse umane care scanează fraze, scoruri de potrivire și expresii-cheie. Verdictul? Respins. Nu pentru că tânărul nu ar avea potențial, ci pentru că textul lui – generat de AI – nu a convins alt AI.

Pentru tineri, ChatGPT a devenit un colac de salvare. Mulți simt că nu au timp, experiență sau suficientă încredere pentru a redacta un CV și o scrisoare de intenție „ca la carte”. În plus, știu că vor fi judecați și sortați de algoritmi care caută formule standardizate. Prin urmare, apelează la un alt algoritm pentru a juca după regulile jocului. Doar că jocul e nedrept și tot nu ajung să aibă un interviu.

Pe de altă parte, companiile se confruntă cu zeci sau sute de aplicații pentru fiecare post. Din dorința de eficiență, externalizează procesul de selecție către software: filtre automate, inteligență artificială. Problema e că aceste instrumente nu caută oameni, ci potriviri semantice.

Paradoxul nu constă în faptul că ambele părți folosesc tehnologie. Problema este că, între aceste două straturi de algoritmi, omul dispare.

Paradoxul nu constă în faptul că ambele părți folosesc tehnologie. Problema este că, între aceste două straturi de algoritmi, omul dispare. Tinerii își pierd autenticitatea, iar companiile își pierd capacitatea de a identifica potențialul uman dincolo de un text generat. Mai grav, această „automatizare a autenticității” creează un cerc vicios: cu cât AI-ul candidaților devine mai bun, cu atât AI-ul angajatorilor devine mai strict. Și totuși, în spatele fiecărei aplicații se află o persoană reală, cu abilități și aspirații pe care niciun filtru automat nu le poate surprinde.

Companiile se plâng adesea că „nu găsesc oameni buni”. Însă nu cumva tocmai procesele lor de recrutare îi ascund? În goana după eficiență, HR a devenit un mecanism de excludere, nu de descoperire. Iar tinerii, în loc să fie încurajați să își exprime vocea proprie, sunt împinși să o înlocuiască cu vocea unei mașini. Astfel, întreaga relație dintre angajat și angajator începe pe un fundament fals: două texte care nu aparțin nimănui.

Acesta este paradoxul pieței muncii în 2025: candidații folosesc inteligența artificială ca să scrie, iar angajatorii folosesc inteligența artificială ca să citească. Rezultatul? Mult zgomot, puțin sens și o piață a muncii în care întâlnirea reală dintre oameni se tot amână (și se anulează reciproc).   

Oana Ioniță este social media manager BUSINESS Magazin, Ziarul Financiar, DA Premium