Oana Ioniță, Business MAGAZIN. Speranțe mici, rate mari: e creditul pe 30 de ani singura speranță a generației Z la un apartament?

Pentru generația Z, propria locuință oare un vis care devine mai întâi datorie și apoi realitate. 58% din tineri cred că își vor permite propriul apartament doar cu rate pe 30 de ani. 18% sunt de părere că abia începând cu vârsta de 30 de ani se pot gândi la achiziționarea unei locuințe, iar 16% nu cred că nu își vor permite niciodată. Avem, desigur și optimiștii – 8% dintre respondenți sunt de părere că la 25 de ani își pot cumpăra o locuință. Acestea sunt datele pe care le-a strâns cel mai recent sondaj desfășurat pe conturile de social media ale Ziarului Financiar: Când crede generația că își va permite propriul său apartament?

Așadar, sunt tinerii generația creditului pe 30 de ani? Să simulăm un exemplu pentru a ne ancora în realitate. Maria are 27 de ani, lucrează într-o corporație, în București și câștigă 4.500 de lei net. Chiria pentru un apartament cu două camere într-o zonă decentă este de 2.500 de lei. Îi mai rămân 2.000 de lei pentru mâncare, transport, facturi, hobby-uri, vacanțe. Economiile pentru un avans la un credit sunt inexistente. La 25 de ani își imagina că va avea deja propriul apartament; la 27 de ani descoperă că abia supraviețuiește de la o lună la alta. Părinții ei, în anii ’90, și-au cumpărat apartamentul cu salariile a, probabil, 5-7 ani de muncă. Pentru ea, raportul a devenit de 30 de ani de rate. Deci cum să îți faci planuri de viitor, când tot ce câștigi se duce pe chirie și facturi? Cum să visezi la independență, când la 30 de ani încă stai cu părinții, nu din comoditate, ci din imposibilitate?

Problema începe cu prețurile locuințelor, care au crescut mult mai repede decât salariile. Un tânăr la primul job, chiar dacă are un venit peste medie, descoperă că prețul unui apartament decent în orașele mari echivalează cu zeci de ani de muncă. Aici apare prima discrepanță: părinții generației Z au cumpărat locuințe într-un context mai accesibil, uneori cu eforturi mari, dar realizabile, în timp ce pentru copiii lor același drum pare aproape imposibil. Diferența nu este doar economică, ci și psihologică, pentru că tinerii își dau seama că trăiesc într-un sistem care le cere să muncească o viață întreagă pentru ceva ce ar trebui să fie un prag firesc al maturității – dar care pare total neaccesibil. O parte semnificativă, de 16%, adică 1 din 6 respondenți chiar cred că nu își vor permite niciodata să cumpere propriul apartament.

A doua problemă majoră este chiria. Mulți ar fi dispuși să renunțe la ideea de a cumpăra un apartament, măcar pe termen scurt, dar și chiria a devenit pentru mulți un lux. În marile orașe, chiriile consumă o parte uriașă din salariu, mai ales dacă tinerii nu împart locuința cu alți colegi, prieteni sau parteneri de viață. Astfel, generația Z se vede prinsă între două opțiuni nefericite: să rămână acasă cu părinții pentru a economisi, dar cu sentimentul că nu se pot desprinde cu adevărat, sau să închirieze o locuință cu prețul sacrificării unei mari părți din veniturile lunare. În ambele cazuri, sentimentul de independență, atât de dorit la această vârstă, se amână sau se transformă într-o frustrare zilnică.

Faptul că 58% dintre respondenți au spus că își pot permite o locuință doar prin credit pe 30 de ani este un semn clar că pentru mulți tineri „acasă” echivalează cu o datorie pe viață. Un credit pe trei decenii înseamnă că întreaga maturitate este legată de o bancă și de obligația lunară de a plăti o rată. Această decizie reduce flexibilitatea profesională.

Și mai dureroasă este cifra celor 16% care spun că nu își vor permite niciodată un apartament. Aici nu mai vorbim despre prețuri mari sau salarii mici, ci despre renunțarea la orice speranță. O generație care își pierde încrederea că va putea să aibă o locuință proprie este o generație care se simte deconectată de la promisiunile societății. Dacă pentru părinți și bunici „acasă” era un obiectiv inevitabil, pentru tineri devine un lux rezervat celor norocoși sau privilegiați.

Dacă acest pas devine imposibil pentru o mare parte din tineri, atunci întreaga lor evoluție personală și profesională este afectată. Cum să îți întemeiezi o familie, să faci planuri pe termen lung sau să îți construiești o carieră stabilă atunci când nu ai nici măcar certitudinea unui spațiu propriu? Poate fi și acesta un argument al celor care spun de pe acum că nu își doresc să întemeieze o familie.

Când aproape trei sferturi dintre tineri cred că apartamentul nu este posibil fără sacrificii extreme sau chiar deloc, atunci avem de-a face cu o problemă structurală a societății. Nu este vorba doar despre piața imobiliară, ci despre cum distribuim șansele de a trăi decent și de a construi un viitor stabil.

Și aceste cifre nu sunt doar percepții subiective, ci realități sociale. Sociologul Gelu Duminică subliniază că „tinerii reprezintă cea mai săracă categorie de populație din România și, ca la 30 de ani, ești la început de carieră, iar salariul este destul de mic și atunci banii pe care îi câștigă nici nu le ajung să supraviețuiască și au nevoie de resurse din partea părinților”. Declarația surprinde exact motivul pentru care generația Z se află prinsă între dependența de familie și imposibilitatea de a se desprinde financiar.