O săptămână în SUA: Între „American dream” și o dură realitate

Dincolo de peisajele luxuriante, extrem de familiare însă datorită nenumăratelor filme hollywoodiene vizionate de-a lungul anilor, și melodiile semnate Guns N’ Roses și Green Day încă difuzate la radio, Statele Unite ascund un peisaj care, deși intens documentat de presa de peste ocean, încă mai surprinde un cetățean oarecare din estul Europei. Cum arată, de fapt, traiul într-o țară precum Statele Unite?

Statele Unite ale Americii, prima economie la nivel mondial de peste 100 de ani, se află pe lista de dorințe a multor pasionați de călătorii, cultura americană fiind poate cea mai cunoscută la nivel mondial și, cu siguranță, cea pe care, personal, o cunosc cel mai bine, în afară, bineînțeles, de cea a României.

De la muzică și cinematografie la artă, istorie și politică, Statele Unite și-au lăsat atât te intens amprenta asupra conștiinței subsemnatului încât vizita mea acolo a fost în egală măsură familiară – de parcă trăisem acolo deja de câțiva ani – și stranie, rămânând aproape într-o stare de visare în timpul celor șapte zile petrecute aproape de oceanul Pacific.

De altfel, în urmă cu aproximativ două luni, în timpul unei banale sarcini familiale, un gând oarecare mi-a străbătut scurt mintea, sunând în felul următor: „Probabil că nu voi ajunge niciodată în SUA”. N-am simțit nicidecum tristețe atunci, însă mi-am amintit acea idee în clipa în care mi s-a propus să călătoresc în SUA la invitația celor de la Disney, gigant ce serbează anul viitor 100 de ani de la înființare și care a reluat anul acesta convenția D23 Expo, neorganizată din 2019 din cauza problemelor impuse de pandemie. Atât de straniu funcționează uneori viața.

Fiecare stație de autobuz era aranjată cu perne, pături și suficiente băuturi pentru a adăposti câțiva oameni fără adăpost.

Primele impresii. După trei ore de zburat către Paris, două ore petrecute pe Charles de Gaulle și alte 11 ore în avion către Los Angeles, am aterizat în cele din urmă pe LAX, unul dintre cele mai aglomerate aeroporturi din lume, cu aproape 88 de milioane de pasageri în 2019.

Timp de o oră și jumătate în drum spre Anaheim, oraș aflat la 40 de kilometri sud de Los Angeles, am simțit ceea ce avea să devină o constantă de-a lungul șederii în State, anume amabilitatea și politețea americanilor din zonele bogate, în special vizavi de străini (poate și datorită faptului că zonele vizitate erau unele dintre cele mai bogate din SUA). Arthur, șoferul de Uber, mi-a prezentat extrem de politicos peisajele aflate de lângă metropolă, care – deși nu te lăsau neapărat cu gura căscată – reușeau să îți facă cunoștință cu vestita coastă de vest a Americii.

Ajuns pe străzile din Anaheim, am luat-o la pas către centrul orașului, încântat de oamenii tocmai ieșiți din Disneyland, purtând pălării cu Mickie și Minnie Mouse. Totodată, n-am putut să nu remarc că fiecare stație de autobuz era aranjată cu perne, pături și suficiente băuturi pentru a adăposti câțiva oameni fără adăpost. Situația oamenilor străzii avea însă să îmi fie explicată mai târziu.

Sărind de la o extremă la altă, ziua de dinaintea evenimentului de patru zile organizat de Disney avea să ne introducă organizatorilor și temelor discutate în timpul convenției, precum industria de streaming, cinematografie și celebrii „imagineers” din parcurile Walt Disney. Termenul este un joc de cuvinte format din imagination (imaginație) și engineer (inginer), adică oameni care au suficient know-how tehnic și imaginație încât să poată construi un roller coaster la Disneyland. Însă despre convenția de la Disneyland vom vorbi în materialele următoare.

Pentru cei interesați, prețurile în California arată în felul următor: un drum cu Uber-ul te poate costa de la 8 dolari (dacă vrei să călătorești pe o distanță extrem de scurtă, dar pe care nu o poți parcurge în timpul propus) la 170 de dolari (atât a costat cursa LAX-Anaheim la oră de vârf). Aici, aproximativ o treime dintre șoferi se plângeau că nu mai vor să facă Uber și vor să își găsească un job mai bănos. Totodată, un pachet de țigări ajunge la 11 dolari, iar un meniu la un fast food te costă de la 7 la 20 și ceva de dolari. Am văzut, totuși, extrem de puțini americani fumând, iar respectivele restaurante nu erau niciodată populate așa cum vezi în food court-urile de la noi.

70% dintre mileniali (cei născuți între 1981 și 1996) trăiesc de la un fluturaș de salariu la altul.

Din Los Angeles în New Mexico. Odată terminată convenția, am zburat către Albuquerque, New Mexico, un oraș unde visasem doar în glumă că voi ajunge vreodată și locul unde s-au filmat Breaking Bad și Better Call Saul, unele dintre cele mai bune seriale realizate vreodată, aflate în vârful topurilor multor împătimiți după seriale. Aici mi-am cunoscut gazda de la Airbnb, Kyler Padilla, un tânăr de aceeași vârstă cu a mea, care a renunțat la facultate, după spusele lui, pentru a putea să aibă un trai decent ca agent imobiliar.

Harnic și cu mintea deschisă, Kyler mi-a explicat că taxele impuse de facultate erau prea mari pentru un tânăr care vrea să se întrețină singur, iar munca în real estate îi aduce un confort peste medie, deși crede în același timp că industria imobiliară poate stagna o perioadă mai îndelungată de timp, trasă în jos de o recesiune mult mai gravă decât cea recent anunțată. Produsul intern brut (PIB) al SUA a scăzut cu 1,6% și 0,9% în T1, respectiv T2 față de aceleași perioade de anul trecut, intrând astfel într-o recesiune tehnică.

Totuși, adaugă Kyler, care nu pare să vorbească din auzite, Statele Unite par să se îndrepte către o perioadă crâncenă, iar starea actuală a pieței muncii – cu care se laudă des oficialii americani – conturează o poveste total diferită de cea spusă de către șefii Rezervei Federale.

Chiar dacă, în medie, venitul unei gospodării ajunge la 70.000 de dolari pe an și, în prezent, există mai multe gospodării cu venituri anuale de 100.000 de dolari decât orice altă perioadă din istoria SUA, suma din urmă nu pare atât de impresionantă ca la prima vedere, neputând să îți ofere luxul pe care ni-l imaginăm vizionând un film american, de exemplu.

Mai mult, numărul oamenilor cu două sau chiar trei locuri de muncă continuă să crească, fapt reflectat, de altfel, în faptul că 70% dintre mileniali (cei născuți între 1981 și 1996) trăiesc de la un fluturaș de salariu la altul, conform unui studiu citat de ABC News. „Oamenii o duc mai rău decât se vede din afară. Suntem, într-adevăr, cea mai mare economie din lume, însă subiecte precum acestea rămân o constantă aici și vor rămâne și în anii următori. Lumea are nevoie de mult ajutor pentru a se descurca cu banii și depune mult efort pentru a face față cheltuielilor”, mi-a explicat, sobru, Kyler.

Spre Nevada și înapoi în California. Șederea în Albuquerque a durat numai o noapte, urmând să îmi continui aventura americană în Las Vegas, unde am stat tot o noapte, și încheind-o în locul unde a început. Plecând cu o mulțime de idei și imagini create de filmele și cărțile americane, peisajul din Las Vegas și Hollywood n-a încetat să mă fascineze de la o atracție la alta. Alături de vestitele cazinouri din Las Vegas, viața trăită zi de zi de un homeless te lovește în cel mai brutal mod imaginabil, de la droguri puternice și lipsă de mâncare, stăvilită doar de mila străinilor croiți să își cheltuie toți banii, la sevraj și paturi improvizate, nu departe de embleme precum MGM Grand, Luxor, Caesar’s și The Venetian.

Prin comparație cu celelalte țări pe care le-am vizitat, o bună parte din oamenii fără adăpost din SUA reușesc să te înspăimânte cu episoadele lor de sevraj, fiind scoși parcă din „The Exorcist”. De pildă, aproape de hotelul Flamingo din Vegas, un astfel de om încerca să urce gardul de doi metri care delimita trotuarul de șosea, folosindu-și numai picioarele, în timp ce stătea în mâini și striga ceva de neînțeles.

În Los Angeles, lângă Walk of Fame și la câțiva kilometri de semnul Hollywood, care celebrează anul acesta 100 de ani, îmi vin în minte replicile lui Kyler – „țara pare să se îndrepte către o perioadă crâncenă” – în timp ce observ miile de corturi amplasate în inima orașului, decorate dezolant cu seringi și hârtii de staniol. Dacă SUA va ajunge, într-adevăr, către o astfel de perioadă rămâne de văzut, însă un lucru este cert.

Așa arată Statele Unite în 2022 – precum India palatelor luxuriante și mahalalelor de „Slumdog Millionaire”, în Statele Unite te întâlnești brusc cu un nivel impresionant de opulență pe care l-ai visat de mic copil din filme și cu o frumusețe care reușește fără exagerare să îți taie respirația, cât și cu o stare deplorabilă de mizerie, de care cu greu vei reuși să te debarasezi și care îți taie fără milă filmul îndelung imaginat.