O româncă și-a construit propria afacere angajând 20 de africani să lucreze 30.000 de produse lunar

Rețeta scurtă a businessului Wild Olive African Artisans pare simplă: se iau o româncă de nici 30 de ani, mai multe cărți de chimie organică și aplicată, se adaugă 20 de localnici din Africa de Sud, o compoziție originală de săpun natural și afacerea-i gata. Rețeta detaliată are însă o desfășurare de roman.

Mădălina Bhatia (37 de ani) a început să studieze pianul și vioara când avea 3 ani și jumătate. Ulterior a mers la liceul de artă Dinu Lipatti, unde a dat pianul și vioara pe flaut. Își dorea să urmeze Conservatorul de la Viena, însă nu a avut fondurile necesare, astfel că și-a amânat visul pentru o perioadă și a început Facultatea de Drept din București. Nu a terminat-o însă niciodată, pentru că în ultimul an a plecat la Viena să strângă banii necesari pentru conservator.

Totuși, visul din copilărie nu s-a materializat, pentru că în 2006 a decis să se mute acolo unde se termină Africa, în Cape Town, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume. Aici și-a dezvoltat un business propriu pe segmentul cosmeticelor naturale și al obiectelor decorative, Wild Olive African Artisans.

Astăzi, românca a ajuns să coordoneze o echipă de 20 de localnici care realizează 20.000-30.000 de produse lunar, de la săpunuri la uleiuri de baie și de la lumânări la articole decorative. „Eu am studiat muzica, iar când eram la școală mi-au plăcut limba română și istoria. Nu am studiat nici business și nici chimie și totuși la 30 de ani am început să învăț chimie organică și chimie aplicată“, își amintește antreprenoarea.

Când a început, recunoaște ea, singura formulă pe care o cunoștea era cea a apei. A învățat însă de nevoie pentru a putea să pună bazele businessului. „Încă de mică am fost un om ambițios care își seta ținte ridicole. Când eram mică spuneam mereu că vreau să fiu bogată“, își amintește antreprenoarea, care se prezintă sub pseudonimul Mărioara de la Țară. Tot de mică a visat să facă balet, însă după o perioadă și-a dat seama că nu e făcută pentru scenă.

Baletul a învățat-o, spune ea, să își dea seama că este puternică și ambițioasă, iar asta a ajutat-o apoi în business.
„Am început să lucrez încă din timpul facultății, iar pe vremea aceea studenții nu lucrau. Dintr-un total de 300, doar doi-trei aveau un job.“ Intrase la Facultatea de Drept când s-a angajat pentru că nu avea suficienți bani. A lucrat și ca educatoare, și ca voluntar (“când în România nu prea se făcea voluntariat“), a oferit și lecții de pian.

În anii aceia sora ei a plecat în Marea Britanie cu o bursă pentru a absolvi un master și mai apoi un doctorat. Datorită poveștilor surorii ei (astăzi consultant pentru Banca Angliei) a decis să plece la Viena cu autobuzul să se angajeze pentru a strânge suficienți bani pentru conservator. „Am plecat pentru că nu m-am mai putut adapta la mediul social din România. Am plecat unde am crezut că va fi mai bine. Dacă pleci nu înseamnă însă că îți cad oportunitățile din cer. Este dificil“, își amintește ea.

A început prin a lucra într-o cafenea. După patru ani și jumătate la Viena a decis să plece în Africa de Sud în vizită din motive personale. Era hotărâtă să se întoarcă după o lună, însă Africa a convins-o să rămână. „Bazele Cape Town au fost puse de olandezi, astfel că atunci când am ajuns totul a fost peste așteptările mele și am rămas.“

Și-a schimbat planurile din motive personale, iar la scurtă vreme a pornit și businessul Wild Olive African Artisans. Își amintește că se mutase într-o casă la ieșirea din oraș și planta un copac când a cunoscut un localnic care s-a oferit să o ajute și i l-a recomandat pe fratele său ca grădinar și pe soția sa ca menajeră. Inițial l-a refuzat, însă în final a cedat tradiției locale. „La momentul acela luam lecții de olărit și lucram part-time într-un cabinet de avocatură, mă ocupam de recuperare de creanțe. Restul timpului îl petreceam acasă și voiam un job full time“, își amintește ea.

Într-una din zile a mers împreună cu Nokubonga, menajera, la un târg unde erau prezenți meșteșugari locali. Acolo a întâlnit o localnică ce producea săpun natural. „Nu eram adepta produselor naturale, însă, după ce l-am încercat, formula și designul m-au convins.“ A încercat apoi să o găsească pe localnică pentru a-i propune un parteneriat și după mai multe luni a găsit-o.

A convins-o să lucreze împreună cu Nokubonga și după primele zile rezultatul a fost peste așteptări, astfel că au decis să cumpere rețeta. „Inițial am fost refuzată, însă cred că atunci când știi că poți avea un impact asupra unui business trebuie să insiști pentru că în final vei reuși.“ A convins-o pe localnică să îi vândă formula săpunului Wild Olive, ce a fost realizată în 1997 de un farmacist din Cape Town care dorea atunci să creeze un săpun potrivit pentru cei cu pielea foarte sensbilă. „În momentul în care am cumpărat rețeta, atelierul de producție s-a mutat în propria-mi bucătărie.“

Nu știa ce trebuie să facă, însă a cumpărat cărți, a revenit în România, unde a luat o perioadă meditații la chimie, și apoi a pornit la drum împreună cu Nokubonga, pe care a început să o învețe să scrie și să citească. I-a predat și primele noțiuni de matematică și de engleză. „Am învățat-o cu manualele vechi pentru clasele I-IV pe care le-am luat de la tata din România.“

Nokubonga a fost prima localnică implicată în acest proiect care a ajuns astăzi la 20 de angajați din zonă. Primii pași au fost mici, în primii cinci ani fiind angajați doar cinci localnici. „Am dorit să pornesc un proiect care să aibă și o misiune socială, respectiv aceea de a-i educa și învăța o meserie pe cei care au fost excluși din sistemul școlar și care sunt dificil de angajat. În Africa de Sud, din cele 40 de milioane de locuitori, aproximativ 10 milioane au această dificultate.“