Home Actualitate O piesă compusă de Mozart, necunoscută p...
Actualitate

O piesă compusă de Mozart, necunoscută până acum, descoperită într-o bibliotecă germană

O piesă necunoscută până acum, compusă de Wolfgang Amadeus Mozart pe când acesta se afla probabil la începutul adolescenței, a fost descoperită la o bibliotecă din Germania, scrie The Guardian.

O piesă compusă de Mozart, necunoscută până acum, descoperită într-o bibliotecă germană
O piesă compusă de Mozart, necunoscută până acum, descoperită într-o bibliotecă germană · Foto: Business Magazin

Piesa datează din a doua parte a anilor 1760 și are o durată de aproximativ 12 minute, a anunțat joi biblioteca municipală din Leipzig.

Născut în 1756, Mozart a fost un copil-minune și a început să compună la o vârstă foarte fragedă, sub îndrumarea tatălui său.

Cercetătorii au descoperit lucrarea în colecția muzicală a bibliotecii orașului în timp ce lucrau cea mai recentă ediție a catalogului Köchel, dedicat lucrărilor lui Mozart.

Manuscrisul nou descoperit nu a fost scris de Mozart însuși, ci se crede că este o copie făcută în jurul anului 1780, au declarat cercetătorii.

Piesa a fost interpretată joi de un trio de coarde la prezentarea noului catalog Köchel în orașul austriac Salzburg. Ea va avea premiera germană sâmbătă, la Opera din Leipzig.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună