O nouă misiune FMI la București: Discuțiile vor viza evaluarea acordului, acciza la carburanți și reformele economice
O misiune a Fondului Monetar Internțional (FMI) va sosi marți la București, împreună cu reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Băncii Mondiale, pentru discuții privind prima și a doua evaluare a acordului stand-by, vizită care se va încheia pe 5 februarie, a anunțat joi Fondul.
“Misiunea va discuta cu autoritățile române evoluțiile economice recente și prioritățile în ceea ce privește reformele economice. De asemenea, vor fi discutate măsuri pentru compensarea veniturilor pierdute prin amânarea cu trei luni a majorării accizei la carburanți, astfel încât să fie asigurată ținta de deficit bugetar de 2,2% din PIB”, a declarat într-un comunicat reprezentantul rezident al FMI în România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.
FMI confirmă astfel informațiile publicate anterior de MEDIAFAX.
Surse guvernamentale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că echipa FMI, CE și BM va sosi la București marți, 21 ianuarie, pentru a doua evaluare a acordului încheiat la mijlocul anului trecut și completarea primei evaluări.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro