O nouă companie aeriană românească se lansează anul acesta. Cine sunt membrii fondatori și unde vor zbura avioanele acesteia
AirConnect, o companie înființată anul trecut la inițiativa a cinci investitori români, își va începe operațiunile de zbor în luna mai a acestui an. Compania va oferi zboruri interne către orașe nedeservite din România, dar va opera și în regim…
AirConnect, o companie înființată anul trecut la inițiativa a cinci investitori români, își va începe operațiunile de zbor în luna mai a acestui an. Compania va oferi zboruri interne către orașe nedeservite din România, dar va opera și în regim charter către destinații precum Grecia, Turcia, Bulgaria și Muntenegru, potrivit informațiilor oferite de reprezentanții companiei.
„Cred că rațiunea proiectului are de-a face cu însăși situația din România. Este greu de crezut, dar azi, de la Oradea la Constanța se fac peste 12 ore cu mijloacele de transport terestru, iar această rută nu este decât un exemplu. În contextul actual, bineînțeles respectând cerințele legale în vigoare, se pot opera zboruri comerciale și pasagerii pot călători fără probleme. Credem că situații similare cu vara anului 2020 nu vom mai întâlni prea curând și asta ne facem să privim cu încredere spre viitor”, a spus Tudor Constantinescu, directorul general al AirConnect, într-un interviu Business MAGAZIN.

AirConnect a fost înființată de el și de alți patru investitori privați, cu experiență în domenii relevante: de la profesioniști ai companiilor aeriene, handling la sol, tour operatori și mentenanță. Organizația este condusă de Dorin Ivașcu în funcția de Președinte al Consiliului de Administrare, iar din consiliul de conducere fac parte Alexandru Mărginean, proprietar și managing partner al tour operatorului Karpaten; Florin Necula, proprietar și managing partner al Ras Technic; Cosmin Pop, proprietar și asociat director al unui holding imobiliar; Tudor Constantinescu (potrivit informațiilor sale de pe rețeaua profesională LinkedIn, el a lucrat anterior ca director comercial pentru Blue Air și Animawings).Toți cei cinci membri sunt și acționarii fondatori ai companiei.
Potrivit informațiilor furnizate de companie, societatea are un capital de 1 milion de euro, iar investiția totală în primul an se ridică la peste 4 milioane de euro, reprezentând în principal costurile cu achiziția și operarea avionelor, investiții în sisteme IT și gestiune, trainingul inițial al personalului navigant, marketing și promovare etc. AirConnect va avea o flotă uniformă de ATR 72 – 600, despre care Constantinescu spune că este un „avion perfect potrivit pentru a acoperi destinații interne și internaționale la distanțe mici”. În primul an de operare compania va avea 2 ATR, urmând să crească la cinci avioane în anul următor.