O mai țineți minte pe Micuța Picasso? Ea ar putea primi titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, vrea ca pictorița Alexandra Nechita, cunoscută și drept „micuța Picasso”, să primească titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului, proiectul fiind pe ordinea de zi a ședinței de joi a Consiliului General al Municipiului București.
„Ținând cont de faptul că acordarea acestui titlu reprezintă o recompensă simbolică și nu are implicații la bugetul local; (…) Propun proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului București doamnei Alexandra Nechita, pe care îl supun dezbaterii Consiliului General al Municipiului București”, se arată în propunerea semnată de către primarul Gabriela Firea.
Alexandra Nechita s-a născut în anul 1985, la Vaslui și, încă de la vârsta de doi ani, ea a început să picteze.
Potrivit expunerii de motive, talentul de care Alexandra Nechita a dat dovadă i-a adus renumele de „micuța Picasso”, ea fiind recunoscută pentru picturile sale în stilul cubist realizate la o vârstă fragedă. Prima sa expoziție personală a avut loc la Los Angeles, ea și părinții săi stabilindu-se în Statele Unite ale Americii în urmă cu mulți ani.
„Operele ei se regăsesc în muzee din întreaga lume, de la colecția de artă a Vaticanului, până la colecții particulare deținute de celebrități precum David Letterman, Whoopi Goldberg sau Calvin Klein. În 1999 a fost selectată de către ONU pentru a conduce o inițiavită de artă în peste 100 de țări. (…) În anul 2008 a absolvit UCLA, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ din lume, de unde obține o diplomă în Arte Plastice și își dedică timpul promovării artelor ca mod de expresie și comunicare în școală”, mai arată expunerea de motive.