O istorie în papetărie și piele
Înainte ca agendele cu adrese să se mute în telefon sau calculator și comunicațiile să se facă pe cale electronică, erau la mare preț agendele cu foi de hârtie frumos legate și plicuri și hârtie de scris cu sigle de firmă sau monogramă, cele mai mari firme din domeniul lăudându-se cu clienți importanți, de la nobilime la vedete și nu numai
O astfel de companie producătoare de accesorii de lux, Smythson, printre ai cărei clienți s-au numărat Grace Kelly, Katharine Hepburn, Sigmund Freud, Sir Winston Churchill și membri ai caselor regale europene, își aniversează cei o sută treizeci de ani în domeniu printr-o expoziție dedicată între 4 și 7 mai, în care, pe lângă articole create de-a lungul timpului care au aparținut unor celebrități, vizitatorii vor putea participa la ateliere în care vor putea afla, printre altele, cum se confecționează și se îmbracă în piele agende sau carnețele ori cum se pregătesc hârtia de scrisori și plicurile.