O fetiță de 4 ani a murit pe masa de operație. Copilul fusese diagnosticat cu entorsă
O fetiță în vârstă de 4 ani a murit în timp ce era operată la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii din Cluj, unde, potrivit medicilor, a ajuns cu simptome de șoc septic din cauza unei răni la piciorul stâng, în timpul intervenției ea făcând stop cardiac.
Directorul medical al Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Cluj, Călin Lazăr, a declarat marți că fetița de patru ani din Bistrița-Năsăud a fost dusă la unitatea medicală luni după-amiază, starea ei fiind gravă.
“Luni după-amiază s-a prezentat, adusă de părinți, o fetiță de 4 ani, cu stare generală modificată, cu semne de șoc septic, probabil o septicemie, cu punct de plecare un hematom al gambei stângi, suprainfectat. Având în vedere starea gravă încă de la internare, a fost dusă direct în sala de operație, unde, la intrare, a făcut stop respirator, a fost intubată și ventilată, în paralel s-a făcut incizia leziunii la nivelul gambei, de unde s-a observat apariția puroiului și leziunile de fascită necrozantă”, a spus sursa citată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro