O descoperire majoră! Nici nu știi ce pierzi dacă nu citești!

Nu vreau să dezvinovățesc pe nimeni, să ne înțelegem, vreau doar să prezint fapte. Iar faptele sunt așa: doi analiști ai companiei de consultanță Sanford Bernstein au studiat peste 10.000 de articole de presă și comunicate ale companiilor, din ultimii cinci ani, adică tocmai perioada de criză. Cei doi au vrut să determine modul cum limbajul și termenii folosiți de către companiile petroliere în privința noilor descoperiri de zăcăminte au influențat prețul acțiunilor la bursă. Cei doi au remarcat că până în 2009 foarte puține companii făceau tam-tam pe marginea noilor lor descoperiri: patru din cinci comunicau destul de reținut în această privință, iar restul de 20% își anunțau succesele cu termeni ca „important„, „excelent„ sau „semnificativ„.

Peste patru ani, două din trei companii se dovedesc mult mai libere în exprimare și își anunță descoperirile mult mai emfatic, iar companiile care anunțau descoperiri „uriașe„ înregistrau creșteri duble ale prețului acțiunilor față de companiile care anunțau descoperiri „majore„ și creșteri triple față de companiile care au folosit termenul „semnificativ„.

În procente, nu pare mult, este vorba de o creștere a prețului de 0,4% pentru descoperiri „semnificative„, 0,6% pentru cele „majore„ și de 1,1% pentru „uriașe„; dar trebuie să spun că o creștere de 1%, dacă ești persoana potrivită și știi despre ce este vorba, îți poate asigura o bătrânețe liniștită cumpărând pe „semnificativ„ și vânzând pe „major„. Termenul „high-impact„ nici nu apărea în comunicate până în 2011, dar de atunci folosirea sa s-a dublat și mai bine de la an la an.

Presa de specialitate de unde am luat datele pune dorința companiilor de a uimi piața pe seama presiunilor impuse de acționari, dar și a justificării costurilor din ce în ce mai mari ale lucrărilor de explorare și exploatare, care au crescut cu o rată anuală de peste 13%.

N-ar mai fi prea multe de spus. La fel ca și companiile petroliere, și presa are motivele ei pentru a fi „uluitoare„, și nu sunt eu persoana potrivită pentru a judeca asta. Mă mulțumesc să constat că trăim într-o perioadă când oamenii simt nevoia de a epata în orice fel, iar abordările enervante sunt doar simptomul și nu cauza.

Și nici măcar nu facem noi primii asta. Henri Matisse, autorul minunatului „Dans„ pe care vi-l prezint, este un fauvist, un pictor care a supărat la culme, alături de colegii săi, pe criticii oficiali, unul dintre aceștia numindu-i fiare sălbatice, de unde și denumirea curentului. Și ce a fost la începutul secolului trecut o cușcă cu fiare sălbatice este astăzi artă, iar artificiile folosite atunci de artiști, culori violente, o anume lipsă a perspectivei sau o abordare temperamentală, nu mai înseamnă astăzi mare lucru.
La fel se va întâmpla, peste ani, cu un amărât de titlu de articol sau cu o descoperire majoră a unei companii petroliere.