O companie aeriană interzice accesul pasagerilor care sunt îmbrăcați în colanți
Un articol obscor din regulamentul de zbor al celor de la United Airlines a pornit o întreagă controversă pe Twitter.
Totul a început de la un mesaj postat pe Twitter, care anunța că cei de la United nu permit unor fete îmbrăcate în pantaloni colanți să urce la bordul unui avion. Compania a răspuns prompt, amintind că are dreptul de a interzice anumiți pasageri dacă ținuta acestora nu este corespunzătoare.
După ce mai mulți utilizatori ai rețelei sociale au reacționat negativ, cei de la United au încercat să clarifice situația, scriind următoarele: “Pasagerii de azi-dimineață nu îndeplineau normele politicii noastre de dress code, ce trebuie să aducă beneficiu liniei aeriene”.
Neînțelegerea provine de la un articol vechi din regulament, care stipulează că angajații trebuie să se prezinte într-un mod care să reprezinte compania într-un mod corespunzător.
Sursa: CNN