O casă cu istorie
Pentru unii este foarte important ca locuința, principală sau de vacanță, să fie cât mai modernă, alții caută ceva istoric, care să le stimuleze imaginația, iar conform Financial Times ar exista la momentul actual ceva disponibil care să-i ajute să se închipuie cavaleri, gangsteri și, de ce nu, doamne și domnițe.
Printre aceste proprietăți se numără Canonteign Manor din apropiere de Exeter, din sud-vestul Angliei, un conac cu aspect masiv care are zece dormitoare și a servit drept garnizoană pentru regele țării în timpul Războiului Civil Englez.
În Statele Unite ale Americii, cei care vor să vadă cum e să trăiești ca un gangster au la dispoziție fosta casă a lui Al Capone, din Miami Beach, construită în anul 1922, care are piscină și plajă privată, precum și locuință cu două dormitoare pentru portar. Reședința în care gangsterul a trăit până la moartea sa în 1947 poate fi achiziționată pentru suma de 13,5 milioane de dolari.
Ceva mai ieftin, la peste 8 milioane de euro (circa 9,5 milioane de dolari), este un castel din secolul al X-lea din Franța. Situat în apropiere de localitatea Narbonne de pe coasta Mării Mediterane, la o oră și douăzeci de minute cu mașina de Toulouse, castelul cocoțat pe vârf de stâncă și folosit pentru apărarea în fața invadatorilor care veneau din sud a fost complet renovat și are opt dormitoare, plus încă zece apartamente într-o fermă anexă.