Home Books of Leaders O carte pentru orice context
Books of Leaders

O carte pentru orice context

Parcursul carierei antreprenorului Dragoș Petrescu a fost unul colorat de diversitatea țărilor în care a studiat, a businessurilor pe care le-a fondat și de provocările ivite pe drum. Printre aceste experiențe și-au făcut loc și cărțile, de nelipsit din programul…

O carte pentru orice context
O carte pentru orice context · Foto: Business Magazin

Parcursul carierei antreprenorului Dragoș Petrescu a fost unul colorat de diversitatea țărilor în care a studiat, a businessurilor pe care le-a fondat și de provocările ivite pe drum. Printre aceste experiențe și-au făcut loc și cărțile, de nelipsit din programul său, indiferent de situație și loc.

„Încerc să citesc în toate ferestrele pe care le am. În weekenduri citesc variante hard copy, iar dacă mă aflu în avion sau în mașină optez pentru varianta audio. Anual, citesc aproximativ 20 de cărți, destul de puține din păcate”, povestește Dragoș Petrescu.

Cele 20 de cărți citite își fac loc în agenda sa în ciuda programului ocupat, care vine la pachet cu statutul de șef al celui mai important grup local de restaurante, City Grill, cu venituri de 187 de milioane de lei în 2019. Executivul a pus bazele businessului în urmă cu 16 ani, după ce, anterior, fondase alături de Cătălin Mahu un alt lanț românesc de restaurante, La Mama. Ca parte a formării academice și profesionale, antreprenorul a urmat, după absolvirea cursurilor Universității „Politehnica“ din Bucureși, o serie de cursuri de management al întreprinderii în Franța, la Toulouse, continându-și pregătirea la Chicago, cu un Advanced Operations Course, urmat de un Executive MBA la Asebuss. Cartea care îl ajută în prezent să evadeze din tumultul declanșat în industria HoReCa de pandemia de COVID-19 este „Setting the table”, a scriitorului Danny Mayer. „Cartea conține informații prețioase despre antreprenoriatul în ospitalitate și family business.” Despre impactul pe care pandemia îl are în lumea businessului spune că i-ar plăcea să discute cu Malcom Gladwell, a cărui carte, „Excepționalii”, este și cartea care a avut cel mai mare impact asupra sa. „L-aș întreba cum vede lumea after COVID-19 versus antreprenoriat. Este o întrebare la care chiar mi-aș dori un răspuns din partea lui”. Din lecturile curente, în paralel cu „Setting the table”, antreprenorul menționează și „Why we sleep?”, a scriitorului Matthew Walker. Dragoș Petrescu spune că în general își alege lecturile în funcție de recomandările prietenilor sau a celor din familie. „De asemenea, participările la conferințe de tip Brand Minds sunt foarte productive, de aici aflu de o mulțime de cărți interesante.”

În opinia sa, cartea care nu ar trebui să lipsească din biblioteca unui antreprenor sau om de business este „How to measure your life?” de Clayton Christensen. Despre încurajarea lecturii în interiorul companiei, executivul crede este foarte importantă  în rutina angajaților săi, în creșterea și maturizarea acestora. „Încurajez acest comportament prin achiziționarea unui abonament Bookster.

De asemenea, prin insuflarea culturii de a dărui o carte.”  În ceea ce îl privește, Petrescu spune că impactul cărților a fost că i-au schimbat perspectiva în carieră „în sensul ameliorării competitivității în beneficiul fericirii.” Cărțile care îl inspiră cel mai mult sunt cele care abordează subiectul psihologie, dar pe lista sa de lecturi sunt incluse și cărți specifice industriei în care activează, iar cartea copilăriei sale este „Legendele Olimpului, puse pe hârtie de Alexandru Mitru”, pentru că, spune el, „m-a fascinat lumea necuprinsă a zeilor”. Tot din universul beletristic vin și cărțile care îl ajută să se relaxeze, lucru pentru care spune că cel mai bine funcționează literatura science fiction. „Mă transpune într-o lume fără restricții prezente.”

Când vine vorba despre cărți tipărite versus cărți digitale, executivul spune că amândouă joacă un rol important. „Dacă vrei să simți cartea, ai nevoie de ea fizic, să-i simți paginile, să-i vezi culoarea. Dacă însă te găsești în trafic, călătorești, este mult mai convenabil să asculți cartea preferată.”

LECTURI DIN LISTA ANTREPRENORULUI:

Setting the table – Danny Meyer

Why we sleep?- Matthew Walker

Excepționalii- Malcom Gladwell

 

How to measure your life? – Clayton Christensen

„How to measure your life?”de Clayton Christensen, este recomandarea de lectură a lui Dragoș Petrescu pentru antreprenorii și oamenii de business

Acest articol face parte din proiectul #BooksOfLeaders lansat de Libris.ro cu scopul de a aduce în atenția cititorilor importanța și rolul definitoriu pe care îl are lectura în dezvoltarea și menținerea unui business.

#BooksOfLeaders este despre oameni, business-uri de succes și lecturile care au lăsat o amprentă puternică în parcursul și dezvoltarea acestora. Este despre felul în care lectura construiește succesul cu fiecare pagină. Asumarea evoluției continue prin lectură reprezintă pasul de început pentru un lider, iar cărțile stau la baza formării expertului în domeniul ales. Proiectul își propune să evidențieze rolul cărților în viața și afacerile liderilor de succes din România și să ofere inspirație celor care își doresc să exploreze un stil de viață bazat pe cunoaștere. 

În ultimele luni, probabil cea mai provocatoare perioadă traversată de mediul de business din România, vânzările online de carte din categoria Afaceri au crescut pe Libris.ro cu 80%. Interesul pentru lectura de business dovedește faptul că mediul de afaceri caută în cărți idei, soluții și abordări eficiente la problemele curente. În acest context, o privire către poveștile liderilor locali și cărțile pe care ei le recomandă în cadrul #BooksOfLeaders este deopotrivă aspirațională și interesantă. 

În peste 11 ani de activitate, Libris.ro a devenit una dintre destinațiile favorite ale publicului român avid de lectură. Prin misiunea sa asumată, încurajează lectura prin campanii susținute, având ca țel să atingă de fiecare dată un public nou, care să descopere importanța dezvoltării continue prin lectură.

O campanie Business Magazin si Libris

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună