O campanie electorală cu un singur câștigător: FMI

Pe acest fundal belicos, întâlnirea convocată la Cotroceni pe tema priorităților economice și de politică externă între Băsescu și Ponta a decurs însă nesperat de normal, în numele stabilității și al interesului național. Cei doi nu numai că nu s-au mai certat deloc, dar au și convenit, sub auspiciile BNR, ca România să încheie un nou acord preventiv cu FMI la anul. Această concordie reflectă de fapt asemănarea de fond de programe economice între actuala și fosta guvernare și anunță o campanie electorală pur formală, în care părțile deja și-au asigurat locurile dorite în Parlament, atâtea câte au putut să înșface fiecare la împărțirea colegiilor, iar tema “pe cine o să numească Băsescu prim-ministru” rămâne singura oferită electoratului spre înviorare.

Dincolo de acest unic lucru demn de reținut, începutul de campanie a continuat cu același contrast de atitudine între Ponta și Antonescu menit să satisfacă toate gusturile electoratului,, după deja patentatul model “good cop, bad cop”. Premierul Victor Ponta l-a convins pe Raed Arafat să accepte învestirea ca ministru al sănătății, funcție al cărei interimat l-a asigurat Ponta după demisia lui Vasile Cepoi, găsit incompatibil de ANI. Mica lovitură de imagine reușită de Ponta pentru USL, ținând cont că președintele Traian Băsescu s-a aflat în postura de a accepta numirea celui care a fost la originea căderii guvernului Boc, a fost confiscată în folos propriu de Crin Antonescu, șeful Senatului, care a boicotat ceremonia, pe motiv că nu vrea să fie în aceeași sală cu Traian Băsescu, pe care nu-l recunoaște ca președinte.

De partea cealaltă, Alianța România Dreaptă și-a lansat candidații, într-o reprezentație la Operă unde retorica involuntar hazlie (Mihail Neamțu comparând voturile date pentru ARD cu rezistența la colectivizările din anii ’50) a tins să fie singura marcă identificabilă a alianței care se recomandă de dreapta. Dreapta însă nu prea reiese din programul de guvernare al ARD, presărat cu propuneri birocratice ciudate (înființarea unui Minister al Competitivității Economice, a unui Consiliu de Programare a Investițiilor, a unui Consiliu Național al Tineretului etc.) și întocmit într-un dispreț total față de cerințele de prudență fiscală ale FMI pe care toți liderii ARD pretind că le respectă (cotă unică de 13%, scăderea CAS la angajator cu 5%, creșterea salariului minim etc).