O bombă editorială cu efect întârziat
La 1 martie a apărut simultan în 14 țări (SUA, Anglia, România, Germania, Italia, Spania, Croația, Olanda, Franța, Polonia, Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda) o carte cutremurătoare: "Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin", a scriitoarei și jurnalistei ruse Masha Gessen.
Cum se poate vedea, Rusia lipsește de pe listă. Ținând seama că alegerile prezidențiale s-au desfășurat, în spațiului marelui nostru vecin de la Răsărit, la 4 martie, publicarea volumului nu poate fi considerată o lovitură sub centură la adresa prezidențiabilului Putin. E doar o bombă editorială, un semnal de alarmă tras cu speranța, firavă, de a schimba, nu foarte curând, un viitor ce nu prevestește nimic bun. Pentru că, după cum ne spun editorii români, “Povestea lui Putin nu s-a terminat. Poate că abia începe.”
Cartea conține o suită de dezvăluiri tulburătoare, adunate cu trudă și cu un curaj care ne amintește de Anna Politkovskaia, despre un om căruia nu i s-au întocmit până acum decât biografii cosmetizate. Putin, așa cum apare în biografia, desigur neoficială, alcătuită de jurnalista Masha Gessen, relevă un temperament violent și ranchiunos, un comportament grosolan și disprețuitor, o incapacitate cronică de comunicare și o nevoie de “ordine” derivată din educația sa sovietică și din disciplina ierarhică a KGB. Dornic să restaureze un imperiu ruinat, Putin nu se dă în lături de la nimic: manipularea fricii cetățenilor prin menținerea de zone de conflict și chiar atentate regizate cu binecuvântarea lui, corupție, surparea instituțiilor democratice, controlul asupra presei și prigonirea cruntă a celor care i se opun.
În vreme ce Occidentul încă mai credea în bunele sale intenții și în faptul că era un liberal reformist, pe vremea primului său mandat, disidența de orice fel era reprimată brutal: jurnaliști amenințați, bătuți sau asasinați chiar, magnați media siliți să fugă din țară, oameni de afaceri aruncați în închisoare și afacerile lor preluate de stat, contracandidați politici descurajați la scenă deschisă, presă controlată cu duritate. Despre toate acestea, dar și despre multe, multe altele, Masha Gessen (care, pentru a-și documenta cartea, a recurs la numeroase interviuri, articole și reportaje, la biografii oficiale sau nu, la cărți de memorii, emisiuni radio și TV, acte, contracte, transcrieri de discuții, înregistrări video și audio) vorbește cu onestitate. Iată un scurt fragment din volum:
“În 20 martie 2006, Marina Litvinovici pleca de la muncă; era trecut de ora nouă seara. Lucra acum pentru Gari Kasparov, fostul campion la șah ajuns politician. Mențineau, la sediul lor din centrul Moscovei, o prezență discretă: ușa de la intrare nu purta nici un însemn și în spatele ei se aflau mereu câte doi dintre cei opt paznici permanenți ai lui Kasparov. Serile, după o zi de lucru, Kasparov și bodyguarzii săi urcau în SUV-ul său, iar restul micii lui echipe se dispersa, plecând spre casă cu mașina, pe jos sau cu metroul. Litvinovici, care stătea aproape, mergea de obicei pe jos.
Cam la o oră după ce plecase din birou, Litvinovici a deschis ochii și și-a dat seama că zăcea întinsă pe o prelată și că cineva încerca să-și dea seama cum se simte. Nu se simțea bine deloc: fusese doborâtă de una sau mai multe lovituri în cap. Fusese bătută rău, era plină de vânătăi și rămăsese fără doi dinți din față. Geanta îi era alături; banii, laptopul și telefonul mobil erau neatinse.
În acea noapte a trebuit să stea trei-patru ore la urgență; alte trei-patru ore le-a petrecut, în următoarea zi, la secția de poliție. Polițiștii au fost neobișnuit de amabili, dar insistau că nu fusese bătută. O femeie de treizeci și unu de ani să fi leșinat pur și simplu și să fi căzut într-un mod așa de neobișnuit, alegându-se cu vânătăi peste tot? Ea a obiectat, arătând că avea pe un picior o vânătaie care, îi spuseseră doctorii, fusese probabil cauzată de o lovitură cu un baston de cauciuc. Dar poate fusese lovită de o mașină? Litvinovici a arătat că hainele îi rămăseseră curate, că purta aceiași pantaloni și aceeași haină, deci nu fusese lovită de o mașină. Ba chiar era un semn, printre altele, că fusese atacată de profesioniști: probabil o ținuseră cât o loviseră, apoi o întinseseră cu atenție pe prelata unde se dezmeticise.
Atacul era un mesaj. Execuția impecabilă și faptul că obiectele de valoare nu-i fuseseră atinse erau menite să sublinieze asta. Un alt tânăr consilier politic, un fost coleg de-al lui Litvinovici care își făcuse o carieră stralucită lucrând pentru regimul Putin, a formulat acest mesaj pe blogul său: ‘Femeile n-ar trebui să facă meseria asta… Marina a intrat în război, și nimeni n-a spus că războiul acesta se desfășoară după reguli’. Cu alte cuvinte, asta avea să li se întâmple celor ce înfruntau Kremlinul.”
Masha Gessen, “Omul fără chip. Incredibila ascensiune a lui Putin”, Editura Pandora M, București, 2012