Nuntă cu adopție
Încurajate de cererile pe care le primeau pe vremea când se ocupau de organizarea de nunți la un hotel din Tampa, Florida, două prietene, Ilana Karcinski și Kelly Nova, au creat o firmă care le permite celor care doresc să-și…
Încurajate de cererile pe care le primeau pe vremea când se ocupau de organizarea de nunți la un hotel din Tampa, Florida, două prietene, Ilana Karcinski și Kelly Nova, au creat o firmă care le permite celor care doresc să-și aibă alături animalele de companie în ziua nunții, scrie Washington Post. Printre serviciile companiei FairyTail Pet Care se numără aranjatul cățeilor, cărora li se pun guler și papion, după care sunt aduși la ceremonie, unde sunt plimbați să adulmece invitații, și apoi merg la miri pentru a face poze. După o vreme în care au organizat participarea la nuntă a animalelor mirilor, cele două s-au gândit că asemenea evenimente ar putea fi un prilej bun de prezentare a unor patrupezi care-și caută stăpân. Astfel, în colaborare cu o organizație de protecție a animalelor, Humane Society, sunt aduși la petrecerile de nuntă căței și pisici care sunt ținuți într-un loc special amenajat ca să nu fie stresați, iar invitații și mirii se pot înscrie pentru adopție fără a fi presați s-o facă. La una din nunțile la care au participat și animăluțe în căutare de stăpâni, mireasa a preferat să arunce în loc de buchet o pisică de pluș, domnișoara de onoare care a prins-o angajându-se să adopte un pisoi.