Numărul victimelor incendiilor de vegetație din Chile a crescut foarte mult
Președintele Gabriel Boric a avertizat că numărul morților ar putea crește pe măsură ce salvatorii ajung în zonele cele mai afectate, potrivit Sky News. Cel puțin 1.600 de persoane au rămas fără locuințe în urma incendiilor care au făcut ravagii…
Președintele Gabriel Boric a avertizat că numărul morților ar putea crește pe măsură ce salvatorii ajung în zonele cele mai afectate, potrivit Sky News.
Cel puțin 1.600 de persoane au rămas fără locuințe în urma incendiilor care au făcut ravagii în special în regiunea centrală a țării.
Incendiile au ajuns până la periferia orașului de coastă Vina del Mar, situat la aproximativ 122 de kilometri de capitala Santiago. Orașul are aproximativ 300.000 de locuitori. Mai multe imobile au fost distruse, în timp ce 200 de persoane din oraș și zonele înconjurătoare au fost date dispărute.
O faimoasă grădină botanică fondată în 1931 a fost distrusă de flăcări.
Incendiile din jurul orașului Vina del Mar au început în zone muntoase greu accesibile, dar s-au extins către regiunile dens populate cu ajutorul căldurii și vântului puternic.